“O, ce veste minunată” şi “Învârtita de pe Mureş”, pe ritmuri de jazz

“O, ce veste minunată” şi “Învârtita de pe Mureş”, pe ritmuri de jazz
Peste 300 de persoane au asistat duminică seară la concertul extraordinar de jazz susţinut la Cluj de pianistul român Lucian Ban (foto), saxofonistul Sam Newsome şi Orchestra de Jazz Româno-Americană. Între piesele care au entuziasmat publicul s-au numărat atât orchestrări ale unor cântece americane, cât şi prelucrări ale colindei “O, ce veste minunată” sau “Învârtitei de pe Mureş”.

"Mulţumesc că aţi venit. Mulţumesc Teatrului Maghiar că organizează această serie de concerte. Când Gabor mi-a zis, după ce m-a văzut la New York, că vrea să mă invite, i-am zis că o să coste, că nu o să prindă. El a insistat să vin. Mă bucur să fiu aici şi să cânt în această sală minunată", le-a zis pianistul de jazz Lucian Ban clujenilor prezenţi la concertul pe care l-a susţinut duminică seară alături de saxofonistul american Sam Newsome, pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj. În prima parte a reprezentaţiei de duminică au fost interpretate lucrări orchestrate de Newsome, unele ritmuri stârnind aplauzele spontane ale audienţei. Concertul a continuat cu două prelucrări realizate de Lucian Ban, după un cântec maghiar interpretat de Marta Sebestyen - difuzat prin intermediul unei înregistrări, respectiv după cunoscuta colindă "O, ce veste minunată".

Spectatorii au putut recunoaşte linia melodică a celebrului colind, însă între partea de început şi de sfârşit muzicienii au interpretat ritmuri specifice de jazz. Finalul reprezentaţiei a fostul unul intens, Orchestra Româno-Americană prezentând adaptarea unei "Învârtite de pe Mureş" - în trecut imn al emisiunii "Viaţa satului". Alături de Lucian Ban şi de Sam Newsone au evoluat, la diverse instrumente, Joe Bowie, Eric Revis şi Nasheet Waits, din SUA, Cristian Soleanu, din Bucureşti, şi Cătălin Milea, stabilit în Amsterdam, respectiv muzicienii clujeni Mircea Neamţu, Gabriel Cupşa, Ştefan Dobrican şi Gabriel Gyarmati. La final, spectatorii au aplaudat îndelung, muzicienii revenind pentru bis.

 

Comenteaza