O clujeancă şi-a luat concediu ca să-şi poată plăti contribuţia la pensie. A stat la 5 cozi doar ca să plătească dările

O clujeancă şi-a luat concediu ca să-şi poată plăti contribuţia la pensie. A stat la 5 cozi doar ca să plătească dările
Dacă nu ştiţi încă ce e birocraţia, aflaţi că şi pentru a plăti contribuţia la pensie vă trebuie 14 zile şi voinţă de fier. A verificat-o pe propria piele o clujeancă.

Simona Ardelean şi-a postat experienţa pe Facebook: „e o victorie binemeritată după şase tentative de a cotiza la Casa de Pensii Cluj", scrie ea. Se afla în concediu, de aceea a avut atât timp liber. Fără zile libere nu aveţi nicio şansă să vă plătiţi taxa la ghişeu fără să vă mutaţi acolo câteva zile.


Redăm mai jos experienţa sa:


Experiența mea începea în 31 iulie, când, ca orice bun-platnic m-am dus și eu să achit contribuția la pensie pe luna august ... nu știam atunci că am nevoie de 14 zile și perseverență maximă să reușesc să duc la capăt o asemenea provocare. De data asta n-a mers cu norocul începătorului pentru că 31 era ultima zi a lunii, când nu se lucrează cu publicul. Nicio problemă, a două zi venim la prima oră, adică cu câteva minute înainte de 8am - măcar acum presupuneam că știu la ce ghișeu să merg. Ajung în curte, câteva cozi infernale, întreb și eu care e a mea, o doamnă cumsecade mă direcționează. În câteva minute se deschid ușile, lumea pășește înăuntru hotărâtă, dar totuși politicoasă . Fug direct la ghișeul 4, sunt printre primii la rând, uhhh ce bine, azi sigur reușesc să bifez. Stai că nu-i așa simplu, azi depunem hârtiile, peste o săptămâna vine dispoziția și apoi se face plată.


Ok, trece și săptămâna cu pricina, revin în forță la casă de pensii, deja obișnuită cu prezența matinală la ora 8. Deja mă simț de-a casei .. îmi vine rândul la ghișeu și doamnă, drăguță de altfel, îmi spune cu regret: "azi nu pot să va emit dispoziția de plată, nu ne merge programul" ... gândesc și eu, oi fi venit prea repede, ia să aștept să se trezească responsabilul cu serverul, să-l poată restarta ... dar asta însemna să pierd cel puțin o oră, așa că sub presiune îmi trece geniala idee să-i cer doamnei nr. de telefon, să mă pot informă înainte să mai înregistrez un eșec. Zis și făcut ... se anunța a patra tentativă, sun să aflu starea programului, evident nu merge. Nu merge nici la 10, la 11 era cât pe ce să renunț, dar cum îi promisesem doamnei că sun, zic hai totuși ... și surpriză, de data asta merge programul, atâta că la 12 se închide ghișeul ... nicio problemă, mobilizare maximă, la 11:25 eram la ghișeu, fericită nevoie mare ... nu putea să țină mult nici fericirea asta, că mă ia doamna: "nu cred că se mai poate încasa contribuția azi". Va dați seamă că mi-a căzut faţa, inspirația mea de moment lucra: "faceți-mi măcar dispoziția aia să știu că nu mai depinde de minunatul program/server/ce-o fi". A cincea tentativă nu mai putea da greș, ehhh, greșit din nou ... doamnă de la caserie "ne pare rău, nu ne merge calculatorul, nici ieri nu ne-a mers până pe la 10:30" și eu inspirată iar "dar până la cât aveți program?", "păi până la 11:30". Upsss, asta nu-i de bine, mă gândesc eu, că mi-am propus să mai fac și alte cele în vacanța asta, nu să mă mut la casa de pensii ... și m-oi trezi cu ăștia că trece data de 25 și eu sunt tot cu contribuția neachitată ... no, cum mi-o fi norocul, plec și mă întorc eu cândva .. cu gândul asta părăsesc pentru a 5-a oară instituția devenită a două casă. Și la 10:30 se face că am din nou drum prin zonă, parchez rapid în ideea că întru doar să văd ce mai aflu de data asta .... și mare-mi fu mirarea când văd ditamai codocul, semn bun de altfel, că se mișcă lucrurile. M-așez și eu și în câteva minute scap ... împăcată în sfârșit cu o asemenea victorie!"

Comenteaza