O femeie şi-a dat foc în Dezmir. Are arsuri pe 60% din corp VIDEO

O femeie şi-a dat foc în Dezmir. Are arsuri pe 60% din corp VIDEO
O femeie a încercat să se sinucidă în această dimineaţă, după ce şi-a dat foc, în localitatea Dezmir.

"Este vorba despre o femeie în vârstă, care şi-a dat foc şi s-a ales cu arsuri pe 60% din corp", a spus Andrei Biriş, purtător de cuvânt al ISU Cluj.

Tentativa de suicid a avut loc în jurul orei 7, pe strada Crişeni, din localitatea clujeană Dezmir. La faţa locului a ajuns o autospecială a pompierilor şi o ambulanţă SMURD.

Vezi imagini de la faţa locului

UPDTE ora 09.40: "Femeia a fost adusă la noi, de un echipaj SMURD, în urmă cu puţin timp. Pacienta prezintă arsuri de gradul doi şi trei pe 60% din suprafaţa corpului. Momentan starea ei este stabilă. Se discută posibilitatea ca aceasta să fie transferată la București", a declarat Monica Costin, director îngrijiri al Unității de Primiri Urgențe (UPU).

"Practic nu şi-a dat foc. A aprins aragazul să se încălzească, deşi mergea convectorul. Era un pic "aşa" şi i-au luat foc hainele. A ieşit afară şi a ars bine-mersi. Tatăl meu nu aude, n-a văzut-o că a ieşit afară, pentru că dormea, şi au ieşit oamenii de pe autobuz şi au stins-o", a spus fiica femeii.

Vezi mai jos declaraţia fiicei şi a nepotului

O vecină spune că femeia a ameninţat că se va spânzura sau îşi va da foc. "Vineri a fost la mine şi-o mâncat şi a zis că ori îşi dă foc, ori se spânzură în fundul grădinii, că acolo n-o vede nimeni. I-am zis că-i bolundă", a spus ea. vezi declaraţia acesteia:

Etichete
Comenteaza