O firmă de construcţii, amendată pentru că-şi depozita ilegal gunoaiele FOTO

O firmă de construcţii, amendată pentru că-şi depozita ilegal gunoaiele FOTO
O firmă de construcţii a fost amendată de către poliţiştii clujeni, pentru depozitarea în locuri publice a deşeurilor provenite din construcţii.

Poliţiştii locali au acţionat, în urma unei sesizări telefonice, pe terenul din dreapta străzii care merge spre fostul poligon militar de la Sfântul Ion. În acest loc, reprezentanţii unei firme depozitau deşeuri provenite din construcţii, resturi, pe care ulterior le foloseau pentru umplutură la lucrările pe care le efectuau. Inspectorii primăriei au surprins momentul în care firma urma să descarce astfel de deşeuri şi au aplicat o amendă de 1.500 de lei.

Potrivit primăriei, există mai multe zone din oraş în care cetăţenii depozitează ilegal deşeuri provenite, în general, din materiale de construcţii. În urma verificărilor repetate au fost identificate depozitări ilegale de deşeuri la următoarele adrese: str. Spicului fn, str. Almaşului nr. 5, intrarea în pepiniera RADP, Splaiul Independenţei nr. 1, str. A. Doinaş f.n, drum Sf. Ion, drum Someşeni fn, str. Câmpului fn, Calea Someşeni fn, str. Azuga nr. 7, 5, str. Fântânele nr. 40, str. Haţeg fn, str. Grădinarilor, str. Mărăşeşti nr. 42, str. Teleorman nr. 46, drumul Sălicii, aleea Muzeului Etnografic fn, str. Al. Vaida Voievod nr. 53-55, str. Cpt. Grigore Ignat fn, aleea Padin fn, str. Govora nr. 16, str. Marinescu nr. 36, 38, str. Lunii nr. 9, str. Someşului nr. 15-17, Ghe. Dima nr. 23, 16, str. Oaşului nr. 293.

De la începutul acestui an şi până în prezent, au fost încheiate 39 procese verbale, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 46.800 lei. Prin procesele verbale, autorităţile locale au dispus ridicarea deşeurilor şi transportarea acestora la platforma temporară de la Pata Rât.

 

 

 

 

Comenteaza