O mie de hectare de culturi agricole, afectate de furtuna de miercuri, în două comune. Vezi unde
- Scris de Mihai Prodan
- 22 Iul 2011, 15:48
- Eveniment
- Ascultă știrea

Este vorba de comunele Viişoara şi Tritenii de Jos, unde furtuna a făcut ravagii serioase: 380 de hectare de teren cultivat cu porumb şi legume au fost afectate în pondere de sub 50%, în schimb 116 hectare de teren cu păioase şi legume au fost afectate în pondere de peste 50%. La fel, în Tritenii de Jos 400 de hectare de teren cultivat cu porumb au fost afectate în proporţie de peste 50%, la fel 80 de hectare de cartofi şi 70 de hectare de legume, precum şi două hectare de teren cultivate cu sfeclă au fost de asemenea serios afectate. În Tritenii de Jos pierderile au fost amplificate de vijelie, care a determinat ruperea plantelor, pe de o parte, şi a cauzat spălări aluvionare ale culturilor, prin şuvoaiele create de furtună, arată o anchetă a Direcţiei pentru Agricultură din Cluj.