Video O noapte întreagă, 70 de pompieri din Cluj, Alba, Sălaj s-au luptat cu flăcările de la Tetarom. O persoană rănită. Urmează ancheta

O noapte întreagă, 70 de pompieri din Cluj, Alba, Sălaj s-au luptat cu flăcările de la Tetarom. O persoană rănită. Urmează ancheta

Forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj au desfășurat, în cursul nopții trecute, o amplă intervenție pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un obiectiv situat în Parcul Industrial Tetarom I din Municipiul Cluj-Napoca.

Astfel, o suprafață de peste 1300mp, dintr-o hală cu funcțiuni mixte, a fost cuprinsă de flăcări, cu pericol de extindere la alte secțiuni din hala ce se intindea pe o suprafață de peste 3200mp, precum și la alte obiective aflate în apropiere.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 19:30, iar primele echipaje operative au sosit la locul incendiului după opt minute de la solicitare. Imediat ce au ajuns, pompierii au efectuat recunoașterea situației și având în vedere amploarea evenimentului, au solicitat sprijin de la alte subunități, inclusiv de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele învecinate, respectiv Alba și Sălaj.

Astfel, în prima etapă a intervenției au acționat patru autospeciale pentru stins incendii și două autoscări. Ulterior, forțele de intervenție au însumat 10 autospeciale cu apă și spumă, 3 autoscări, 2 ambulanțe SMURD și peste 70 de pompieri. Totodată, am fost sprijiniți de trei autocisterne pentru transport apă din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Flăcările au afectat peste o treime din suprafața halei, unde funcționau o linie de producție de mobilier, un atelier auto, un depozit de materiale diverse, precum și diverse spații administrative.

Echipajul SMURD a oferit asistență medicală unui bărbat care prezenta o plagă la nivelul degetelor mâinii. Ulterior, acesta a fost transportat în siguranță la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

Intervenția a fost una complexă și dificilă, întrucât apelul de urgență a venit atunci când o mare parte din hală ardea generalizat. În plus, temperaturile extrem de ridicate au deformat în primă instanță o parte din structura metalică a halei, care în cele din urmă s-a și prăbușit. Pompierii au acționat în permanență la temperaturi scăzute, sub -5 grade Celsius, iar lângă autospeciale și în jurul halei s-a format polei. În plus, în interiorul halei erau depozitate numeroase materiale inflamabile, ceea ce a favorizat arderea.

Pompierii au acționat imediat pentru limitarea extinderii flăcărilor la imobilele învecinate și în celelalte secțiuni ale halei. Apoi, dispozitivul mărit de intervenție s-a axat pe lichidarea focarelor din interiorul halei. După mai bine de cinci ore de luptă cu flăcările, primele autospeciale s-au putut retrage la bază. Chiar și la această oră, o autospecială mai acționează la fața locului pentru stingerea focarelor ce ard mocnit și pentru supravegherea zonei.

În perioada următoare, o comisie va stabili și cauza probabilă de la care a izbucnit incendiul. "Pe această cale, transmitem mulțumiri colegilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj, Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, precum și tuturor celor care ne-au sprijinit la această misiune'', transmite ISU Cluj. 

Comenteaza