O nouă destinaţie de pe aeroportul clujean: Larnaca

O nouă destinaţie de pe aeroportul clujean: Larnaca
Conducerea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca a anunţat că negociază pentru atragerea unor noi companii aeriene, dar şi pentru deschiderea de noi rute şi creşterea numărului de frecvenţe de operare.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google
Pentru 2011, se previzionează o creştere a frecvenţelor pentru zborurile externe spre şi dinspre Cluj. Este anunţată deja introducerea unei noi destinaţii pentru sezonul estival: Larnaca (Cipru), care urmează a fi operată din 4 iunie, cu o frecvenţă de 2 zboruri/săptămână.

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a înregistrat în anul 2010 o creştere semnificativă a numărului de pasageri faţă de 2009, de 23%. Astfel, în anul 2010 s-au înregistrat 1.028.907 de pasageri, faţă de cei 834.400 de pasageri, câţi au fost înregistraţi în anul 2009.
2010 a fost primul an din istoria aeroportului clujean când s-a atins pragul de 1.000.000 de pasageri.

Investiţiile programate a se derula în 2011, respectiv demararea construirea noii piste de decolare-aterizare de 3500 de metri, din care prima etapă va fi realizarea a 2.100 de metri, construirea unui parking auto supraetajat şi a unui hotel, vor avea menirea de a susţine în continuare dezvoltarea aeroportului şi creşterea traficului în condiţiile în care provocările pieţei aviatice europene şi internaţionale sunt din ce în ce mai mari”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .