O nouă zi de proteste în Capitală. Legea sănătăţii, "picătura" care le-a amintit de toate problemele

O nouă zi de proteste în Capitală. Legea sănătăţii,
Aproape 200 de oameni s-au adunat, azi, pentru a doua zi în Capitală la un protest care a început ca o mişcare de solidaritate faţă de medicul Raed Arafat şi nemulţumire faţă de noul proiect al legii sănătăţii şi care rapid le-a amintit toate problemele, plecând de la pensiile şi salariile mici.

"Suntem disperaţi. Nu mai putea rezista. Am o pensie de 500 de lei. Murim. Am venit pentru că suntem disperaţi. Murim", a spus una dintre protestatate, care şi-a exprimat regretul întrucât nu a putuy participa şi la protestul de vineri.

"Ieri nu am putut să vin, dar simţeam ca mor şi nu pot să ajung să îmi strig disperarea. Nu se va termina până nu se face ceva. O să venim aici tot timpul", a adăugat pensionara.

Pe cei mai mulţi, noul proiect legii sănătăţii, i-a speriat "de moarte", teama fiind că nu-şi vor mai putea lua nici medicamentele.

Discuţiile privind actul normativ le-a amintit rapid de toate neajunsurile.

"Am răbdat prea mult. Trebuie să ne facem auziţi. Avem multe probleme, nu ne ajung pensiile, copiilor nu le ajung salariile, nepotul nu are serviciu şi nimeni nu îl ajută. Este foarte greu", a spus o altă pensionară, care a participat şi la protestul de vineri.

În ultimele trei zile, în ţară au fost mai multe proteste iniţiate ca acţiuni de solidaritate faţă de doctorul Raed Arafat. Sâmbătă, proteste sunt în derulare în mai multe oraşe, respectiv Cluj, Târgu Mureş, Timişoara, Constanţa, Bucureşti, Iaşi şi Craiova.

Chiar dacă preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri că va cere premierului să retragă proiectul legii sănătăţii dacă nimeni nu îl vrea, iar ministrul Sănătăţii a retras imediat actul, totuşi oamenii nu au încetat protestele.

Nici apelul lui Raed Arafat prin care cerea oamenilor să nu iasă în stradă nu a avut succes.

"Mulţumesc mult oamenilor pentru susţinere. Dar îi rog pe toţi să nu se lase manipulaţi politic. Să nu iasă în stradă, să nu răspundă la nicio chemare şi provocare de pe internet sau de la televiziuni", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Raed Arafat.

 

Comenteaza