Şofer beat la volan, transporta 52 de angajaţi la Fujikura VIDEO

Şofer beat la volan, transporta 52 de angajaţi la Fujikura VIDEO
Inconştient: un şofer ce transporta 52 de angajaţi la fabrica Fujikura din Cluj-Napoca a fost prins beat la volan, pe Feleac, în vecinătatea Curbei Morţii.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

În autobuz se aflau 53 de oameni care trebuiau să ajungă la muncă la o fabrică din Cluj-Napoca. Deşi toţi pasagerii spun că îl ştiau pe şofer că este cam vitezoman, nici unul nu bănuia că acesta mai şi bea înainte să plece la drum.

Oamenii legii nu l-au mai lăsat pe şofer să urce la volanul autobuzului, aşa că cei 53 de oameni au stat pe marginea drumului până când un alt conducăor auto a ajuns la faţa locului şi i-a preluat.

"La control şoferul autobuzului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv a rezultat o alcoolemie de 0.48 mg alcool pur în aerul expirat. A încercat să nu sufle cum trebuie, dar până la urmă a suflat, am reuşit să recoltăm probele pentru alcoolemie în aerul expirat, apoi am urmat procedurile prevăzute de lege", a spus comisar şef Sorin Rus, şef Birou Drumuri Naţionale şi Europene Cluj.

După ce a fost testat în trafic cu aparatul alcooltest, şoferul autobuzului a fost adus aici la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru recoltare de probe biologice. Dacă va fi găsit vinovat că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, şoferul riscă chiar şi o pedeapsă cu închisoarea.

Poliţiştii atrag atenţia că astfel de şoferi certaţi cu legea sunt principalii factori de producere a accidentelor rutiere grave pe drumurile publice.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .