Şoferi, cercetaţi pentru delapidare de 10.000 de euro. Cum s-au înţeles să fure combustibilul firmei

Şoferi, cercetaţi pentru delapidare de 10.000 de euro. Cum s-au înţeles să fure combustibilul firmei
Trei şoferi angajaţi la o firmă de transport din Cluj-Napoca sunt cercetaţi de poliţişti pentru delapidare, fiind bănuiţi că şi-au însuşit, fără drept, combustibil de peste 10.000 de euro.

Pe parcursul unui an, aceştia ar fi achiziţionat motorină utilizând cardul pentru alimentarea autotrenului societăţii şi ar fi folosit cantităţi semnificative din aceasta în interes personal. Astfel, prejudiciul reclamat de către partea vătămată este de peste 10.000 de euro.

"În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de trei bărbaţi cu vârste între 28 şi 31 de ani din judeţele Hunedoara, Alba şi Constanţa, pentru delapidare", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. 

În acest caz cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

 

Comenteaza