Şoferi cu alcool în sânge. Beţi turtă la volan, prin Cluj

Şoferi cu alcool în sânge. Beţi turtă la volan, prin Cluj
| Foto: Arhiva

Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii clujeni după ce au fost depistaţi conducând băuţi.

Un bărbat de 58 de ani, din oraşul Bălan, judeţul Harghita, a fost depistat, marţi, 9 aprilie, în jurul orei 21.30, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 172 F, pe raza localităţii Sânmarghita, din judeţul Cluj, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conform rezultatului testării cu aparatul etilotest, acesta avea o concentraţie de peste 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal", transmite Poliţia Cluj.

Trei ore mai târziu, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca, au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Baciu, judeţul Cluj, care conducea un autoturism pe strada Cantonului, deşi avea o concentraţie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform rezultatului testării cu aparatul etilotest.

Şoferul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge şi este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

 

Comenteaza