Omăt din pădure pentru Serbările Zăpezii

Omăt din pădure pentru Serbările Zăpezii
Pentru ca micii sportivi veniţi din toată ţara să se poată întrece la concursul de la Băişoara organizatorii au fost nevoiţi să transporte zăpadă şi să refacă pârtia presărată cu gheaţă.
Câştigătorii competiţiei de la cea de-a zecea ediţie a Serbărilor Zăpezii sunt micii sportivi din judeţul Covasna. Concursul a atras în staţiunea clujeană 1.800 de persoane din toată ţara. Elevii de la Palatele Copiilor au luat parte la eveniment alături de antrenori.

“În momentul cel mai important al serbărilor, sâmbătă la prânz, am estimat cam 1.800 de persoane pe pârtie”, a apreciat Valentin Cuibus, directorul Palatului Copiilor Cluj (PCC), organizator al acţiunii. “Dacă ar fi fost zăpadă suficientă, cu siguranţă publicul era mai numeros. Pârtia nu ne-a oferit condiţii prea bune, avea şi gheaţă, aşa că am fost nevoiţi să aducem zăpadă din pădure”, s-a plâns Cuibus.

Deşi în fiecare an se vorbeşte că se vor aduce tunuri de zăpadă pe pârtie, investiţia nu a mai fost făcută. “Ar mai fi fost varianta să mergem pe pârtia cea nouă, Buscat, însă era prea departe şi era foarte greu cu accesul pentru copii”, a subliniat directorul PCC.

O participantă din Cluj, Mara Macavei, s-a situat pe locul 1 la proba “slalom paralel fete”, iar la “ştafeta buclucaşă” una din echipele Clujului a obţinut locul 3. Aceeaşi echipă clujeană a luat locul 2 la “trenuleţul zăpezii”. La proba de “baschet pe schiuri” Clujul a obţinut o menţiune.

Pe primele locuri s-au clasat echipele din Covasna, Braşov şi Bihor. Topul final la sanie băieţi şi fete îi are în frunte pe micii sportivi din Alba, urmaţi de cei din Sinaia, apoi din Suceava şi Covasna. La clasamentul general pe echipe, locul 1 a fost ocupat de Covasna, pe poziţia a doua s-a clasat Bihorul, iar pe cel de-al treilea loc s-a situat judeţul Braşov.


Comenteaza