Oncos pierde prima “repriză” cu “U” Cluj

Oncos pierde prima “repriză” cu “U” Cluj
Tribunalul Comercial a respins ca inadmisibilă una dintre cele două ordonanţe de plată cerute de societatea clujeană împotriva clubului de fotbal Universitatea.
Instanţa comercială a respins în aceeaşi zi atât solicitarea clubului de fotbal privind recuzarea judecătorului, cât şi ordonanţa de plată pentru două milioane de lei a societăţii Oncos. Reprezentanţii firmei spun că vor urma o altă cale juridică pentru a cere banii, însă de această dată vor fi nevoiţi să plătească o taxă judiciară piperată.

Universitatea Cluj ceruse recuzarea judecătorului din dosarul privind ordonanţa de plată pe motiv că nu a fost admisă cererea de amânare la primul termen, fără a se da posibilitatea avocaţilor clubului să prezinte apărarea. Însă nu a mai fost nevoie de o întâmpinare din partea Universităţii deoarece instanţa a hotărât că “respinge ca inadmisibilă” ordonanţa de plată. “Ne aşteptam să fie respinsă în acest fel, căci ordonanţa este o cale juridică scurtă, iar în acest caz trebuie să se atingă fondul, adică să se analizeze documentele şi conturile pentru a se dovedi dacă banii ceruţi chiar au intrat în club sau nu. Acest lucru se poate face doar într-un proces normal de pretenţii”, a explicat avocata Doiniţa Păulescu, din partea Universităţii Cluj.

Pentru cererea de ordonanţă de plată, Oncos a achitat o taxă de timbru de 39 de lei, însă pentru o acţiune cu obiect “pretenţii”, taxa judiciară de calculează în funcţie de suma cerută. Astfel, pentru o pretenţie de două milioane de lei, cam cât cere firma de la “U” Cluj, Oncos va trebui să achite o taxă de peste 23.000 de lei. Reprezentanţii Oncos spun că sunt dispuşi să înceapă o nouă acţiune judecătorească. “Vom merge pe calea normală, într-un proces de pretenţii. Trebuie să plătim salarii la 1.000 de oameni, nu putem să lăsăm banii aceia la club. Vom plăti taxa judiciară, atât cât va fi”, a spus şeful Departamentului juridic al Oncos, Horaţiu Hanganu.

Oncos solicită returnarea de către “U” Cluj a unor împrumuturi despre care reprezentanţii firmei susţin că au fost virate în contul clubului în perioada 2008-2009. Atunci, Oncos a fost acţionar majoritar al Universităţii Cluj SA. Prin ordonanţa respinsă, Oncos a solicitat plata a 10.000 de euro şi 1,73 milioane lei plus penalităţi de întârziere de 319.202 lei. Pe rolul Tribunalului Comercial mai este o ordonanţă de plată îndreptată de Oncos împotriva “U” Cluj pentru o sumă de 142.000 de lei, care, potrivit celor de la firmă, reprezintă 221 de facturi neplătite pentru produse furnizate în perioada 2007-2009. Produsele constau în pulpe de pui, salam, detergenţi, chifle, savarine sau hârtie igienică.

Comenteaza