Video "One day" or "Day One", you decide! MApN anunță un curs de formare parașutiști comando

"One day" or "Day One",  you decide! MApN anunță un curs de formare parașutiști comando
| Foto: MApN

Ministerul Apărării recrutează 40 de persoane care vor să devină parașutiști de comando.

Românii dornici de aventură au posibilitatea de a se înscrie la Şcoala de Instruire a Forţelor pentru Operaţii Speciale la un curs de formare parașutiști comando.

Cursul va avea o durată de 33 de săptămâni și se adresează civililor și Soldaților Gradați Profesioniști (SGP), iar, potrivit MApN, scopul acestuia este "formarea subofițerilor deţinători ai competenţelor de bază ale luptătorului și liderului de structuri militare nivel grupă, având o pregătire de specialitate corespunzătoare pentru a fi numiți în funcțiile de la baza ierarhiei militare în arma Forțe pentru Operații Speciale (FOS) – specialitatea parașutiști comando".

Obiectivele cursului sunt:

-formarea deprinderilor de bază pentru folosirea echipamentelor militare individuale şi acţiunea în câmpul tactic pentru a prelua și menține inițiativa în ducerea acțiunilor de luptă, pe timp de zi și de noapte, în orice condiții de teren și de stare a vremii, individual și/sau în cadrul grupei;
-dobândirea competențelor de bază în conformitate cu standardele de pregătire profesională pentru subofițerii din arma Forțe pentru Operații Speciale (FOS) – specialitatea parașutiști comando;
-formarea și dezvoltarea competențelor de subofițer parașutist comando capabil să acționeze în medii permisive, semipermisive și nepermisive, convențional și neconvențional;
-formarea tehnicilor de bază de analiză a situației, execuție și evaluare a instrucției specifice FOS;
-cunoașterea și utilizarea terminologiei de specialitate în limba engleză, specifică FOS, precum și a abilităților de utilizare a echipamentelor din dotarea subunităților de parașutiști comando;
-dezvoltarea/ menținerea capacității de rezistență la efort fizic/ psihic prelungit.

Detalii privind criteriile de participare la curs și modalitatea de înscriere, AICI.

Comenteaza