Operațiune de amploare a polițiștilor de la Crimă Organizată. Vizată, o rețea de falsificatori de carduri

Operațiune de amploare a polițiștilor de la Crimă Organizată. Vizată, o rețea de falsificatori de carduri

Unsprezece tineri din mai multe județe ale țării, inclusiv Clujul, au fost aduși la audieri la sediul BCCO Cluj, după mai multe percheziții domicilare efectuate astăzi.

Cei în cauză sunt bănuiți de operațiuni financiare frauduloase cu carduri.

”Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au efectuat 10 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de operațiuni financiare frauduloase.

Perchezițiile au fost efectuate în Cluj-Napoca și în București, iar în urma acestora au fost ridicate sisteme informatice (laptop-uri, telefoane mobile) și substanțe susceptibile a fi interzise.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017-2018, 11 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, din județele Cluj, Maramureș, Suceava, Sălaj și din București, ar fi efectuat operațiuni financiare frauduloase cu carduri, cauzând un prejudiciu de peste 17.000 de lei”, se arată într-un comunicat al poliției clujene.

La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj.

Comenteaza