Orban susține introducerea unei taxe pentru mașinile la prima înmatriculare

Orban susține introducerea unei taxe pentru mașinile la prima înmatriculare

Premierul Ludovic Orban spune că susține introducerea unei taxe pentru autoturismele aflate la prima înmatriculare, taxă care ar trebui să țin cont de cât de poluant este autovehiculul. Orban adăugă că nu se va introduce taxa decât atunci când se va ajunge la o soluție agreată de Comisia Europeană.

"Cred că ea trebuie să fie concepută ca taxă de poluare și cuantumul taxei să depindă de cantitatea de noxe eliberate în atmosferă. Formulele care au fost încercate au intrat în contradicție cu reglementările la nivel european. Se știe că taxele indirecte trebuie să respecte reglementările europene. Această taxă poate fi gândită și ca un impozit pe proprietate variabil, dar și aici există riscul să contravenim principiului că o taxă depinde de valoarea unui bun. Când vom ajunge la o formulă care să fie acceptabilă la nivelul Comisiei Europene o vom anunța public, dar decât să mai venim iarăși cu o taxă ca să mai luăm bani de la proprietarii de mașini și după aia să trebuiască să-i dăm înapoi, mai bine măsurăm de șapte ori și stabilim ceea ce suntem siguri că va fi acceptat la nivelul instituțiilor europene”, a afirmat primul ministru, joi, la preluarea mandatului de către noul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, scrie News.ro.

Mai multe AICI!

Comenteaza