Orhideea în ghiveci

Orhideea în ghiveci
Cu o aparenţă de fragilitate şi exotism, orhideea este o plantă care se adaptează foarte bine în condiţiile unui apartament şi, dacă suntem atenţi la câteva cerinţe mai speciale, poate să ne decoreze casa ani în şir.
“Orhideele în ghivece sunt, de departe, din ce în ce mai căutate la ora aceasta. În principal, au nevoie de căldură, de lumină şi să nu stea în curenţi de aer”, a precizat Ionela Lostun, decorator al florăriei clujene Kara. Această plantă se udă o dată pe săptămână după o procedură mai specială: fie se lasă ghiveciul timp de 10 minute într-un vas cu apă, fie se ţine puţin sub un jet de apă călduţă. “Orhideelor le place foarte mult să stea chiar lângă geam, fiindcă au parte de lumină, însă ar trebui ca soarele să nu cadă peste ele pe tot parcursul zilei”, a atenţionat specialista. Schimbarea pământului din ghivece se face o dată la trei ani, prilej cu care, dacă planta a crescut, se poate schimba şi vasul în care se află cu unul mai mare. “Florile de orhidee rezistă până la şase luni, după care se scutură şi urmează o perioadă de hibernare de câteva luni. La finalul hibernării, planta înfloreşte din nou”, a explicat Ionela Lostun.
Comenteaza