Pacienţii care rămân fără respiraţie în somn, trataţi la Cluj
- Scris de Cristina Pirvu
- 14 Apr 2011, 00:36
- Eveniment
- Ascultă știrea

Sindromul de apnee în somn (SAS) are ca simptome sforăitul şi oprirea respiraţiei bolnavilor în timpul dormitului. Dan Gabor, de 37 ani, a venit la Cluj-Napoca pentru a fi diagnosticat tocmai de la Deva. "Am citit pe internet despre boala asta şi în anumite simptome mă regăsesc şi eu. Noaptea, sforăi foarte tare, iar soţia mi-a spus că am întreruperi de respiraţie în timpul somnului. Ziua nu sunt odihnit pentru că nu dorm bine", a spus Dan Gabor. Bărbatul este proprietarul unui magazin şi în timpul zilei, din cauza bolii, are o permanentă stare de somnolenţă. Aproximativ 150 de medici de familie, endocrinologi, psihiatri, neurologi, pneumologi şi specialişti în medicină internă participă, începând de astăzi, la un curs de somnologie susţinut de conferenţiarul Doina Todea, directorul medical al SPLD. Aceasta încearcă să atragă atenţia medicilor din diverse specialităţi cu privire la SAS, care este o boală mai puţin cunoscută.
"În Monitorul Oficial a apărut de curând o hotărâre care oferă posibilitatea obţinerii cerficatelor de competenţă în somnologie. Deja începe recunoaşterea acestei specialităţi medicale, urmând să se obţină apoi acreditarea laboratoarelor de somnologie şi, în final, să se ajungă ca tratamentul şi aparatura necesară acestuia să fie decontate de CJAS", a declarat Doina Todea. Ea a explicat şi simptomele SAS. "Semnele bolii sunt pauzele respiratorii din timpul nopţii de cel puţin zece secunde. Consecinţele SAS sunt accidente rutiere, la muncă sau probleme cardiovasculare care pot duce la deces în somn. Ca simptome sunt sforăitul, pacientul este mai puţin concentrat şi apare oboseala cronică", a mai spus Todea. Conform ei, la SPLD au fost diagnosticaţi sute de pacienţi care au tulburări ale somnului.