Pagubele din cimitirul central al Clujului, după furtuna de miercuri, încă în evaluare

Pagubele din cimitirul central al Clujului, după furtuna de miercuri, încă în evaluare
Pagubele produse de furtuna puternică de miercuri sunt evaluate şi acum, la mai bine de două zile de la incident, iar urmările se văd şi acum. În cimitirul central din Cluj-Napoca se lucrează în acest moment pentru degajarea căilor de acces către locurile de veci iar Biroul Administrare Cimitire din cadrul Primăriei evaluează încă pagubele.

Instituţia le recomandă concesionarilor locurilor de veci să verifice la rândul lor situaţia mormintelor, „pentru a lua la cunoştinţă dacă acestea necesită reparaţii şi pentru a putea face demersurile necesare autorizării unor lucrări de reparaţii".

„Precizăm faptul că în situaţia în care locurile de veci sunt asigurate, pagubele pot fi acoperite de către companiile de asigurări, iar, în situaţia lipsei acestei asigurări, cheltuielile trebuie acoperite de către aparţinătorii titularilor, care au contracte valabile de concesiune cu municipalitatea", explică reprezentanţii Primăriei.

Comenteaza