Panouri antivaccinare în Cluj, în ziua declarării epidemiei de gripă

Panouri antivaccinare în Cluj, în ziua declarării epidemiei de gripă

Panouri antivaccinare au fost amplasate în mai multe localităţi din ţară, miercuri, chiar în ziua în care Ministerul Sănătăţii a declarat epidemia de gripă.

Panourile au fost amplasate, miercuri, în Târgu Mureş, pe str. Gheorghe Doja, în judeţul Braşov pe drumul spre Predeal, în localităţile Corunca şi Târnăveni, din judeţul Mureş, precum şi în judeţul Cluj, scrie Mediafax.ro. 

Panourile conţin mesajul „Vaccinurile sunt medicamente – citeşte prospectele. Cunoaşte riscurile”, „Tu ai mânca un măr dacă ar fi injectat cu ingrediente din vaccinuri?” sau „Vaccinurile sunt contaminate – metale grele, ADN uman, ADN animal”. Membrii proiectului „Cunoaşte riscurile” îşi asumă iniţiativa pe facebook şi fac apel la donaţii pentru plata chiriei panourilor, care se ridică la 1.000 de euro lunar.

 „Mulţumim celor care ne susţin financiar ca să putem continua informarea! Nu în ultimul rând, vrem să mulţumim şi firmei care ne ajută cu aceste panouri (aici am avut surpriza plăcută să găsim oameni care ne-au înţeles şi ne susţin, indiferent de obstacolele pe care le-au întâmpinat din partea autorităţilor)”, se mai arată în postare.

„Cunoaşte riscurile” este un proiect pornit de un grup de oameni care luptă pentru conştientizare a efectelor adverse ale medicamentelor, incluzând, aici, şi vaccinurile.

 „Milităm pentru dreptul la informare, încurajând populaţia să citească prospectele tuturor medicamentelor, inclusiv ale vaccinurilor. Oferim gratuit resurse pentru informare: prospecte integrale, studii medicale, cărţi de specialitate”, precizează membrii „Cunoaşte riscurile”.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri dimineaţă, că e declarată epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutiv şi sunt 54 de decese din cauza bolii.

Comenteaza