Parlamentul catalan, dizolvat în mod formal

Parlamentul catalan, dizolvat în mod formal
Un angajat al Parlamentului regional din Catalonia a declarat, luni, că Legislativul catalan a fost dizolvat în mod formal, urmând să fie creat un organism care să asigure interimatul funcţiilor de conducere până la organizarea de noi alegeri regionale, relatează Associated Press.

Anunţul a fost făcut de către un purtător de cuvânt al Parlamentului regional, iar şedinţa ordinară ce urma să se desfăşoare marţi a fost anulată. Potrivit sursei citate, actualul preşedinte al forului legislativ catalan va conduce o comisie de tranziţie până la organizarea alegerilor anticipate din regiune, ce se vor desfăşura la 21 decembrie.

Vineri, premierul spaniol Mariano Rajoy a decis dizolvarea Guvernului şi a Parlamentului din Catalonia, la câteva ore după ce Legislativul catalan a adoptat o declaraţie de independenţă.

Ulterior, procurorul general de la Madrid a anunţat că solicită punerea sub acuzare a mai multor foşti lideri catalani pentru rebeliune, insurecţie şi pentru deturnarea fondurilor publice. Liderii catalani vor trebui să răspundă acuzaţiilor în faţa Curţii Supreme de Justiţie din Spania.

 

 

Comenteaza