Parteneriatul civil | Uniune consensuală pentru persoanele de acelaşi sex şi heterosexuali. Cuplurile gay NU vor putea adopta copii

Parteneriatul civil | Uniune consensuală pentru persoanele de acelaşi sex şi heterosexuali. Cuplurile gay NU vor putea adopta copii

Cuplurile heterosexuale sau homosexuale care nu vor sau nu pot să se căsătorească vor putea opta pentru oficializarea unei uniuni consensuale, înregistrate la ofiţerul de stare civilă, potrivit unui proiect de lege propus de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Potrivit iniţiativei consultate de Gândul, „uniunea consensuală reprezintă asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de acelaşi sex în scopul organizării vieţii lor comune ca viaţă de familie”.

Partenerii sunt asimilaţi soţilor, în materia: asistenţei sociale, asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, drepturilor pacientului, impozitelor şi taxelor, prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a altor fapte de natură penală sau contravenţională săvârşite asupra unui membru de familie, se arată în documentul transmis de CNCD. De asemenea, partenerii sunt asimilaţi soţilor în ceea ce priveşte prezumţia de paternitate şi drepturile şi obligaţiile ce decurg din autoritatea părintească pentru copiii născuţi în timpul uniunii consensuale dintre două persoane de sex diferit.

Potrivit proiectului, partenerii civili de acelaşi sex nu au dreptul la adopţie.

În cazul căsătoriile între persoanele de acelaşi sex legal încheiate pe teritoriul altor state, partenerii beneficiază de totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le au cuplurile de acelaşi sex care au încheiat o uniune consensuală în România.

Uniunea consensuală se încheie de către ofiţerul de stare civilă la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, al primăriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa unul dintre viitorii parteneri sau, după caz, la un sediu destinat acestui scop, stabilit de primarul unităţii administrativ-teritoriale respective, se arată în proiect.

Încetarea uniunii consensuale are loc prin decesul sau declararea judecătorească a morţii unuia dintre parteneri, prin acordul comun, prin comunicarea deciziei unilaterale a unuia dintre parteneri, la data încheierii căsătoriei între cei doi parteneri. La încetarea uniunii consensuale, situaţia bunurilor comune se stabileşte de comun acord între parteneri, în caz de dezacord, se pooate sesiza instanţa. Acelaşi lucru este valabil şi când cei doi parteneri nu se înţeleg în privinţa situaţiei copiilor născuţi pe durata uniunii consensuale.

 

Comenteaza