Paște 2019. Mii de apeluri la 112 și amenzi de peste 400.000 de euro

Paște 2019. Mii de apeluri la 112  și amenzi de peste 400.000 de euro

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 1.300 intervenţii, potrivit IGSU, iar polițiștii au intervenit la 2.773 de evenimente, pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie sau pentru a menține liniştea şi ordinea publică. 

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în Noaptea de Înviere, peste 5.100 de pompieri au asigurat misiunile de protecţie a populației.

"În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 1.302 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, 1.070 cazuri SMURD (1062 pentru acordarea primului ajutor medical și 8 misiuni de descarcerare) şi 136 situații pentru înlăturarea efectelor de vreme rea și pentru protecția comunităților. La lăcașurile de cult nu s-au înregistrat incendii.

Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a crescut cu 25% față de perioada similară a anului trecut, în special pe fondul creșterii solicitărilor SMURD de prim-ajutor de urgență.

Pe timpul slujbelor de Înviere, 31 persoane au fost asistate medical la fața locului, iar 24 dintre acestea au fost transportate la unitățile spitalicești pentru investigații suplimentare. Noaptea trecută, echipaje de pompieri și paramedici s-au aflat în proximitatea bisericilor și a mănăstirilor unde au fost organizate slujbe religioase cu public numeros.

De asemenea, în urma precipitațiilor și vântului de intensitate semnificativă din cursul zilei de ieri, au fost semnalate efecte negative în 4 județe - Alba, Hunedoara, Mureș și Timiș. Astfel, pompierii militari împreună cu autoritățile publice locale au acționat pentru degajarea a 35 copaci doborâți, 5 cabluri electrice și 7 elemente de construcție desprinse, fiind avariate 3 autoturisme și 7 acoperișuri de imobile. Totodată, a fost evacuată apa din 5 curți și subsoluri inundate. În această dimineață nu mai erau solicitări de intervenții din cauza vremii nefavorabile", au precizat reprezentanţii IGSU.

Totodată, polițiștii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 2.773 de evenimente. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 2.263, au fost sesizate prin 112.                   

Astfel, au fost constatate 732 de infracţiuni, 140 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 4 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 19 măsuri preventive.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 5.012 sancţiuni, a căror valoare se ridică la 1.915.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat sau indisponibilizat bunuri de aproape 30.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au acționat cu 318 aparate radar pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 114 infracțiuni la regimul rutier. Totodată, au fost reținute 416 permise de conducere și retrase 78 de certificate de înmatriculare.

Comenteaza