Video Patru persoane implicate într-un accident pe un drum din judeţul Cluj

Patru persoane implicate într-un accident pe un drum din judeţul Cluj
| Foto: ISU Cluj

În localitatea Valea Florilor, comuna Ploscoș din judeţul Cluj a avut loc un accident în această dimineață. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

O autospecială și două echipaje SAJ au fost alertate în această dimineață ca urmare a unui accident rutier, produs în localitatea Valea Florilor, comuna Ploscoș.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 09.30, iar la fața locului au găsit două autoturisme avariate, iar ocupanții se aflau încă înăuntrul acestora. Era vorba de doi bărbați, în vârstă de cca 60 de ani, în stare de conștiență și cooperanți.

După ce au fost consultați de către echipajele SAJ, au mers pe picioarele lor la ambulanțe pentru a fi transportați la spital, în vederea investigațiilor și îngrijirilor de specialitate.

Au mai fost consultate alte două persoane la fața locului, care este posibil să fie transportate la spital. Toate persoanele consultate prezentau la evaluarea primară afecțiuni ușoare, se arată în comunicatul de presă al ISU Cluj. 

Comenteaza