Percheziții în Cluj. Rețea specializată în trafic de migranți, destructurată / Încasau mii de euro de persoană pentru trecerea ilegală a graniței

Percheziții în Cluj. Rețea specializată în trafic de migranți, destructurată / Încasau mii de euro de persoană pentru trecerea ilegală a graniței
| Foto: capital.ro

Polițiștii au pus în aplicate cinci mandate de percheziții domiciliare în Cluj-Napoca într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migrați și complicitate la trafic de migranți.  

Perchezițiile au fost puse în aplicare, în data de 6 septembrie 2023, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontiera Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Cluj.

“Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2020 – 2023, ar fi fost constituit un grup infracțional care ar fi acționat în scopul obținerii de beneficii materiale prin facilitarea migrației ilegale, respectiv recrutarea migranților, adăpostirea acestora pe teritoriul României și, ulterior, ar fi înlesnit trecerea ilegală a frontierei de stat, destinația finală fiind țări din vestul Europei.

Pentru a da o aparență de legalitate activității infracționale, membrii grupului  ar fi  realizat recrutarea migranților, prin intermediul unor firme de plasare a forței de muncă, le-ar fi încheiat contracte de muncă fictive, pe perioade scurte, și le-ar fi facilitat trecerea ilegală a graniței României, încasând de la fiecare migrant sume cuprinse  între  4.000 – 4.500 de euro”, a transmis IPJ Cluj.

De asemenea, unul dintre bărbați ar fi intermediat, în numele unei societăți comerciale, obținerea avizelor de muncă, în schimbul a 750 de euro, pentru fiecare dosar. Pe parcursul administrării probatoriului, au fost depistate și oprite șapte transporturi ilegale de migranți, șase pe teritoriul României și unul în Ungaria.

Au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Cluj–Napoca, fiind descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile și laptopuri, suporți amovibili de memorie, 3.000 de euro și înscrisuri.

Ulterior, la data de 7 septembrie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj – Napoca au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 3 persoane bănuite, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj. 

Comenteaza