Percheziţii la Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat: 6 milioane de lei

Percheziţii la Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat: 6 milioane de lei
Poliţiştii bucureşteni fac 205 percheziţii în Capitală, la Cluj şi în alte 26 de judeţe, la persoane şi societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală.

Anchetatorii au descins la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi Ilfov şi la puncte de lucru ale acestora deschise în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea, precum şi la locuinţele reprezentanţilor acestor firme.

Faptele de evaziune fiscală, prin care s-a produs bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ şase milioane de lei, au fost comise în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 octombrie 2015, 75 de persoane fiind urmărite penal pentru evaziune fiscală.

"Din probatoriul administrat au rezultat indicii temeinice că, în perioada 01.01.2014 - 31.10.2015, reprezentanții legali ai unor societăți comerciale cu sediul în municipiul București și județul Ilfov și puncte de lucru deschise în mai multe județe din țară, s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, fie prin omisiunea înregistrării contabile şi declarării fiscale a tuturor veniturilor încasate în urma comercializării de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum şi prin înregistrarea contabilă şi declararea fiscală a unor achiziţii ce nu reflectă operaţiuni reale", se arată într-un comunicat de presă remis joi dimineaţa. 

Potrivit unor surse judiciare de Mediafax, firmele vizate în anchetă vindeau articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte în magazine e tip "orice produs la 15 lei".

La finalul percheziţilor vor fi duse la audieri, la sediul Poliţiei Capitalei, mai multe persoane pe numele cărora au fost emise mandate de aducere.

Activităţile au fost sprijinite de A.N.A.F. - Direcţia Generală Antifraudă, inspectorii fiscali din cadrul acestei instituţii participând alături de organele de cercetare penală la efectuarea percheziţiilor şi a controalelor fiscale la punctele de lucru aparţinând societăţilor comerciale implicate în activităţile evazioniste.

De asemenea, întreaga acțiune beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Bucureşti, din cadrul I.G.P.R.

Acțiunea se înscrie în planul de măsuri al M.A.I. pentru asigurarea unui climat de liniște publică în perioada sărbătorilor de iarnă, protecția cetățeanului față de practicile comerciale ilicite și însănătoșirea mediului de afaceri.

Comenteaza