Persoană readusă la viață după o tentativă de SUICID / Victima era în stare de inconștiență

Persoană readusă la viață după o tentativă de SUICID / Victima era în stare de inconștiență

Un echipaj de poliție a intervenit prompt în cazul unei tentative de suicid, reușind să salveze viața unei persoane aflată în stare critică.

Un echipaj de poliție a intervenit cu promptitudine, duminică, în comuna Mireșu Mare, reușind să salveze viața unei persoane aflate în stare critică, în urma unei tentative de suicid, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș.

'La sosirea forțelor de ordine, victima se afla în stare de inconștiență, după ce ar fi încercat să își pună capăt zilelor.

Polițiștii au acționat rapid, reușind să îi acorde primul ajutor, ceea ce a permis recăpătarea cunoștinței până la sosirea echipajului medical.

Ulterior, persoana a fost preluată de un echipaj medical și transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate', a spus Florina Meteș, citează de Agerpres

Reprezentantul IPJ Maramureș a subliniat că intervenția rapidă a polițiștilor și solidaritatea celor implicați au făcut diferența între viață și moarte, oferind victimei o nouă șansă într-un moment extrem de vulnerabil. 

Comenteaza