Peste 30 de trenuri anulate, două linii închise, întârzieri la sosirea şi plecarea din Bucureşti

Peste 30 de trenuri anulate, două linii închise, întârzieri la sosirea şi plecarea din Bucureşti
Peste 30 de trenuri au fost anulate, două linii sunt închise şi mai multe trenuri au întârzieri la sosirea şi plecarea din Capitală, circulaţia feroviară în zona Complexului Bucureşti Nord desfăşurându-se cu dificultate din cauza viscolului.

Pe raza Sucursalei Teritoriale CF Bucureşti, traficul feroviar este îngreunat de zăpada viscolită care se depune într-un strat foarte gros peste macaze, iar funcţionarea acestora în zona Complexului Bucureşti Nord este posibilă doar prin manevrare manuală, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA.

Din această cauză, anumite trenuri care urmează să intre şi să plece din Gara de Nord sunt temporizate în staţii sau aşteaptă în parcurs.

Astfel, şase trenuri vor intra în staţia Bucureşti Nord cu întârzieri, respectiv IR 382 Sofia- Bucureşti Nord, IR 1790 Piteşti - Bucureşti Nord, R 9342 Giurgiu - Bucureşti Nord, IR 1644 Salva - Bucureşti Nord, IR 1644 Salva - Bucureşti Nord şi R 3002 Braşov - Bucureşti Nord,

De asemenea, alte şase trenuri vor pleaca din Bucureşti Nord cu întârzieri, respectiv IR 382-1 Bucureşti Nord - Sofia, IR 1781 Bucureşti Nord - Curtea de Argeş, IR 1655 Bucureşti Nord - Bacău, IR 1632-1 Bucureşti Nord - Constanţa, IR 1582 Bucureşti Nord - Braşov, IR 1571 Bucureşti Nord - Galaţi şi IR 14001 Bucureşti Nord - Braşov.

În prezent se intervine şi cu pluguri de zăpadă pe anumite sectoare aflate pe secţiile CF Bucureşti - Videle - Giurgiu şi Bucureşti - Urziceni, unde din cauza zăpezii viscolite se formează suluri de zăpadă de aproximativ un metru, a precizat sursa citată.

Liniile Dridu - Armăşeti şi Ciorani - Ialomiţa sunt închise, echipajele intervenind cu utilaje de deszăpezire pentru redeschidere.

Din cauza închiderii circulaţiei pe linia Dridu - Armăşeşti şi a condiţiilor meteo severe de pe secţia Armăşeşti - Ploieşti, trenul Intercity 572 Galaţi - Bucureşti Nord circulă pe ruta ocolitoare Urziceni - Făurei - Buzău - Ploieşti Sud - Bucureşti Nord.

Totodată, din cauza ninsorii viscolite şi pentru fluidizarea traficului feroviar, joi au fost anulate trenurile Intercity 581 şi 584 Bucureşti Nord - Constanţa şi retur, Intercity 551/556 Bucureşti Nord - Suceava şi retur, Intercity 554/564 Suceava - Bucureşti Nord, Intercity 591 Bucureşti Nord - Timişoara Nord, Intercity 594 Timişoara Nord - Bucureşti Nord, Intercity 571/574 Bucureşti Nord - Galaţi şi retur, Intercity 1637/1636 Bucureşti Nord - Braşov şi retur, Regio 6422 Fălciu Nord - Bârlad, iar pe distanţa Bârlad - Tecuci circulă conform graficului de circulaţie, Regio 9021 Bucureşti Nord -- Piteşti, Regio 9026 Piteşti - Bucureşti Nord, Regio 6101 Făurei - Tecuci, 6102 Tecuci - Făurei, Regio 7051 Urziceni - Făurei, Regio 7052 Făurei - Urziceni, Regio 9301/9306 Bucureşti Nord - Roşiori Nord şi retur, IR 1791 Bucureşti Nord - Piteşti, IR 1883 Titu - Târgoviste, IR 1796 Piteşti - Bucureşti Nord, IR 1886 Târgovişte - Titu, IR 1783 Bucureşti Nord - Curtea de Argeş, IR 1913 Goleşti - Parcul Kreţulescu, IR 1885 Titu - Pietroşiţa, IR 1784 Curtea de Argeş - Bucureşti Nord, IR 1888 Pietroşiţa - Titu, IR 1916 Parcul Kreţulescu - Goleşti, IR 1898 Goleşti - Bucureşti Nord, IR 1793 Bucureşti Nord - Piteşti, IR 1790 Piteşti - Bucureşti Nord, IR 1795 Bucureşti Nord - Piteşti, IR 1792 Piteşti - Titu, R 8131 Ploieşti Sud - Slobozia Veche şi R 8132 Slobozia Veche - Ploieşti Sud.

Călătorii vor fi preluaţi cu alte trenuri aflate în circulaţie, în direcţiile respective. Trenurile rămase în circulaţie vor fi suplimentate astfel încât să poată prelua cât mai mulţi călători.

De asemenea, joi sunt anulare şi trenurile Regio de pe ruta Bucureşti Nord - P.O. Aeroportul Henri Coandă - Baloteşti şi retur, precum şi trenurile Regio 8071 şi 8072 de pe ruta Bucureşti Nord - Pantelimon Sud haltă - Bucureşti Obor şi retur.

Un tren cu 123 de călători care venea de la Constanţa la Bucureşti a deraiat, joi dimineaţă, în zona Mostiştea, între Fundulea şi Săruleşti, din cauza zăpezii, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Adrian Vlaicu.

Trenul Intercity 582 deraiat la Mostiştea nu s-a răsturnat, doar s-a deplasat în afara şinelor, în urma accidentului linia fiind închisă, a spus Adrian Vlaicu.

Echipele CFR vor interveni pentru remedierea situaţiei, iar până atunci linia va rămâne închisă, a precizat Adrian Vlaicu.

Potrivit echipei de supracontrol care era în tren, nu sunt călători răniţi sau cu alte probleme, aceştia fiind speriaţi, a mai spus Adrian Vlaicu

 

Comenteaza