Peste 300 de posturi didactice au fost scoase la concurs în universităţile clujene

Peste 300 de posturi didactice au fost scoase la concurs în universităţile clujene
Ministerul Educaţiei a deblocat în 21 decembrie, printr-un ordin, publicat în Monitorul Oficial aproximativ 2.000 de posturi în universităţile din ţară.

La şase luni după anunţul de deblocare a posturilor în învăţământul superior, Ministerul Educaţiei a emis în luna decembrie hotărârea prin care a hotărât organizarea de concursuri pentru ocuparea a aproximativ 2.000 de posturi didactice în universităţile private şi de stat din ţară. Astfel, la nivelul Clujului, au fost deblocate 312 posturi în universităţile de stat şi 27 de posturi în instituţiile de învăţământ superior private.

Cele mai multe posturi, 130, au fost scoase la concurs, în Cluj, la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj. Astfel, universitatea organizează concurs pentru ocuparea a 13 posturi de asistent universitar, 44 de posturi de lector universitar, 50 de posturi de conferenţiar, 18 posturi de profesori universitari, două posturi de şefi de lucrări şi trei posturi de cercetători ştiinţifici. "Mai avem nevoie de posturi care să fie deblocate, însă acestea sunt posturile pentru care se poate organiza concurs la această oră. De posturi este nevoie în permanenţă pentru că avem asistenţi care vor să promoveze ca lectori sau lectori care doresc să devină conferenţiari. Avem foarte mulţi tineri care lucrează ca şi cadre didactice asociate şi care îşi doresc să promoveze", a declarat Laura Irimieş, purtătorul de cuvânt al UBB Cluj. În luna iunie, când Guvernul a aprobat hotărârea privind deblocarea posturilor, UBB a solicitat deblocarea a 165 de posturi vacante.

La Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) au fost deblocate 60 de posturi dintre care opt de asistenţi, opt de lectori, 15 de conferenţiari, unul de profesor universitar şi 28 de posturi pentru şefi de lucrări. "În hotărârea publicată în Monitorul Oficial este specificat că la UTCN Cluj se deblochează 60 de posturi. Deficitul există în tot ceea ce înseamnă posturi didactice. Universitatea doreşte să angajeze specialişti şi este o veste bună că are loc deblocarea de posturi", a declarat Mirela Boţan, purtătorul de cuvânt al UTCN. În luna iunie, UTCN a anunţat că are 80 de locuri vacante pentru asistenţi, conferenţiari şi profesori în instituţie.

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" (UMF) Cluj este instituţia de învăţământ superior unde s-au deblocat cele mai multe posturi de profesori universitari. Astfel, UMF Cluj scoate la concurs 23 de posturi profesori universitari, 22 de şefi de lucrări, opt de asistenţi şi 26 de conferenţiari universitari. De asemenea, la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" (AMGD) au fost deblocate opt posturi de profesori universitari, un post de asistent, patru de lectori şi trei de conferenţiari. "Avem 80 de posturi vacante: şase posturi de profesori, opt de conferenţiari, 45 de lectori şi 21 de asistenţi", declara, la momentul anunţului privind deblocarea posturilor, rectorul Vasile Jucan.

La Universitatea de Arte şi Design (UAD) au fost deblocate patru posturi de asistenţi universitari, trei posturi de lectori, trei de conferenţiari şi patru de profesori universitari. „Am avea nevoie să fie deblocate şi mai multe posturi. Mi se pare normal să se deblocheze aceste posturi mai ales că au trecut trei ani de la blocarea lor. Noi am avut patru profesori pensionari", a declarat Radu Solovăstru, rectorul UAD. El a explicat şi că multe dintre posturi ar trebui să fie deblocate astfel încât universitarii să poată promova. De asemenea, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară vor fi deblocate două posturi de lectori universitari şi 11 posturi de şefi de lucrări. Şi la universităţile private din Cluj-Napoca au scos la concurs 27 de posturi din totalul de 352 locuri vacante în România. Astfel, la Universitatea „Avram Iancu" s-au scos la concurs patru posturi de lector, două de conferenţiar şi un post de profesor universitar. Institutul Teologic Protestant a scos la concurs două posturi de lector universitar, iar Universitatea „Sapientia" scoate la concurs trei posturi de asistent universitar, două de lector, cinci posturi de conferenţiar universitar şi opt posturi de şefi de lucrări.

Totodată, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial din 27 decembrie, Ministerul Educaţiei a decis modificarea standardelor minime care trebuie să fie îndeplinite de cei care vor să ocupe posturi de lectori, conferenţiari sau profesori universitari. "Concursul este în derulare, momentul începerii este 21 decembrie 2012, iar modificarea standardelor minimale s-a făcut în 27 decembrie. În acest moment avem doctori care nu au confirmat titlul şi nu au diploma în mână şi legea prevede că nu poţi concura pentru un post care presupune doctoratul decât dacă ai diploma de doctor", a declarat Ioan Aurel Pop, rectorul UBB Cluj. El crede că noile criterii pe care trebuie să le îndeplinească cei care aspiră la titlurile de lector, conferenţiar sau profesor universitar sunt contradictorii. "Noi ne-am bucurat să putem stimula cercetarea ştiinţifică şi mai ales să-i putem avansa pe cei cu rezultate deosebite, care au publicat lucrări în ţară şi peste hotare. Criteriile care au venit sunt contradictorii pentru că la anumite domenii, la cele mai multe, sunt mai laxe, iar la altele sunt mai aspre şi atunci trebuie să găsi o soluţie de a fi unitari în aşa fel încât să respectăm şi procedura de fond şi cea de formă", a explicat Ioan Aurel Pop. Conform lui, cei care vor să avanseze de la gradul de conferenţiar la profesor universitar trebuie să aibă cinci cărţi publicate la edituri din străinătate şi trebuie să aibă trei cărţi acceptate de primele zece mari biblioteci internaţionale. "Chiar dacă există conferenţiari cărora le-au fost acceptate cărţi în aceste biblioteci durează cel puţin un an pentru a fi incluse în indexul acestora", a precizat rectorul UBB.

 

Comenteaza