Peste 70.000 de pelerini, aşteptaţi la Mănăstirea Nicula

Peste 70.000 de pelerini, aşteptaţi la Mănăstirea Nicula
Îmbulzeală de credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi în acest an la pelerinajul organizat la Mănăstirea Nicula, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

De ani de zile, Mănăstirea Nicula este principalul loc de întâlnire al credincioşilor care sărbătoresc, pe data de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor drept "Sfânta Mărie Mare".

Pentru enoriaşii ortodocşi, manifestările religioase au început încă de miercuri, 13 august, însă principalul punct de atracţie este reprezentat de pelerinajul ce va avea loc în ziua de joi, 14 august. Credincioşii din toate colţurile ţării sunt aşteptaţi la ora 13:00 în faţa Bisericii Sfântul Nicolae din Gherla, de unde vor porni la pas, spre Mănăstirea Nicula.

Slujba de vecernie, organizată la ora 18:00, va fi urmată, la 22:00, de slujba Prohodului Maicii Domnului. La finalul acesteia, se va scoate afară icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, despre care se spune că ar fi lăcrimat, iar enoriaşii, împreună cu preoţii oficianţi, vor face înconjurul mănăstirii. Manifestările se vor încheia vineri dimineaţa, cu liturghia arhierească ce va fi oficiată de ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

La slujbe este aşteptat şi părintele Macarie Drăgoi, episcop al credincioşilor ortodocşi din Europa de Nord. De asemenea, va fi prezent Preasfințitul Ignaţie Mureșeanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.

"Pe parcursul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului va fi un flux continuu de persoane, ne aşteptăm ca la slujbe să vină zeci de mii de enoriaşi, vor fi peste 60.000 - 70.000 de persoane", a precizat părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei.

În cazul credincioşilor greco-catolici, manifestările religioase vor începe joi, de la ora 09:00. Enoriaşii, conduşi de Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, episcopul de Cluj-Gherla, vor porni la ora 16:00, de la catedrala greco-catolică din Gherla, cu hramul "Intrarea în Biserică a Fecioarei Maria", în pelerinaj la biserica parohială greco-catolică din satul Nicula. "La pelerinaj sunt aşteptate aproximativ 1000 de credincioşi", a precizat părintele Teodor Lazăr, parohul catedralei greco-catolice Schimbarea la Faţă, din Cluj-Napoca.

Programul de rugăciuni al credincioşilor ce vor merge în pelerinaj va dura până vineri, inclusiv peste noapte. Manifestările se for termina vineri dimineaţa, după liturghia arhierească de la ora 10:00, ce va fi oficiată de către episcopul greco-catolic.

Sărbătoarea Sfintei Marii este prăznuită anual de către credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici, pe 15 august, fiind precedată de o perioadă de post de două săptămâni. Conform învăţăturii Bisericii, arhanghelul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului momentul trecerii ei din această viaţă, prilej cu care au venit să îşi ia rămas bun apostolii. Toma nu a fost între cei prezenţi, iar, sosind ulterior, a cerut să vadă şi el trupul Maicii Domnului. Când a fost deschis mormântul, acesta era gol, corpul Preacuratei fiind mutat la cer.

Comenteaza