Piaţa neagră a căminelor clujene

Piaţa neagră a căminelor clujene
Odată cu începutul anului universitar s-a declanşat şi “bursa locurilor din cămine”. Un loc într-un cămin al uneia dintre universităţile clujene poate costa 400 de euro.

Cu o săptămână înainte de a începe un nou an universitar, site-urile de imobiliare sunt pline de anunţuri venite din partea vânzătorilor de locuri în căminele celor şase universităţi de stat din Cluj. Astfel, locurile în căminele din campusurile universitare clujene se vând cu sume cuprinse între 200 şi 400 de euro. În ciuda faptului că instituţiile de învăţământ superior încearcă să diminueze fenomenul, vânzătorii nu se sinchisesc prea tare de pedepsele pe care le-ar putea primi.

ZIUA de CLUJ a urmărit ofertele apărute pe mai multe portaluri de profil venite din partea studenţilor care îşi vând locurile în cămine. "Vând loc în căminul 16 din Hasdeu. Preţ negociabil" sună anunţul unui tânăr student. El a explicat şi cum trebuie să procedeze cel care doreşte să îşi cumpere un loc în cămin. "În primul rând, trebuie să vorbesc cu administratorul, să văd dacă este de acord. Noi putem merge împreună la el şi să i te prezint ca fiind verişoara mea, iar el va trece locul de pe numele meu pe al tău. De obicei, nu sunt probleme pentru că el este de acord, nu trebuie să-ţi faci griji în privinţa asta", a explicat studentul.

Conform acestuia, studentele plătesc sume mai mari pentru a se caza în cămine în locul unei alte persoane. "Preţurile sunt mai mari în camerele pentru fete, variază între 300 şi 400 euro. În ceea ce priveşte plata, aceasta se face foarte simplu. Tu trebuie să mă suni să ne întâlnim şi o să mergem împreună să plătim regia la cămin pentru că ceea ce facem nu e legal. Nu vrem să avem probleme", a adăugat tânărul.

O studentă îşi vinde locul pe care l-a obţinut într-unul dintre căminele Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj din complexul Hasdeu. "Anunţul e valabil oarecum. I-am promis unei prietene că îi voi da locul meu în cămin. Am primit loc într-o cameră cu două paturi, cu baie şi oficiu pe palier", a declarat Andreea. Tânăra spune că este prima dată când îşi vinde locul în cămin. "Eu ştiu că la cămin se face o legitimaţie, iar noi îi putem schimba poza ca să nu ai probleme. Dacă te prind, nu au ce să-ţi facă! Ce pot să îţi facă, să nu-ţi mai dea loc în cămin? Oricum, e ca la bursă aici. Pe mine m-a sunat cineva şi mi-a oferit 450 de euro, însă am spus că o aştept să văd dacă vrea prietena mea locul", a spus, nepăsătoare, vânzătoarea.


Lavinia, de 22 ani, este în primul an de master la UBB şi vrea să îşi cumpere un loc în cămin. Este a doua oară când apelează la o astfel de metodă pentru a nu plăti o chirie costisitoare. "Am cunoscut pe cineva care vrea să îşi vândă locul în cămin, iar eu voi plăti între 1.000 şi 1.500 de lei pentru a locui în căminul Economica. Am stat şi anul trecut aici şi mi-a plăcut foarte mult", a povestit tânăra. Pentru că universitatea face controale pentru a-i depista pe cei care locuiesc ilegal în cămine, cumpărătorii acestor locuri se supun unor riscuri. " Situaţia nu este confortabilă pentru că trebuie să pleci din cămin atunci când afli că s-ar putea să fie controale. Pe de altă parte, pentru mine este mai bine deoarece economisesc nişte bani pe care i-aş da pe chirie. De cele mai multe ori plata o făceam eu, dar au fost şi momente când vânzătoarea locului plătea regia de cămin", a spus Lavinia.

Maria, absolventă de Jurnalism, a locuit anul trecut în căminul Economica al UBB. "Am cumpărat locul de la o fată care nu voia să locuiescă în cămin. În cazul meu, administratorul nu ştia nimic, iar fetei respective i-am plătit 1.000 de lei. Când se făceau controale, aflam de la colegii din cămin şi atunci plecam pentru o zi sau două. Eu plăteam regia de cămin pentru că nu mi se cerea niciodată legitimaţia", a explicat Maria. Ea nu regretă alegerea pe care a făcut-o. "Condiţiile din Economica erau foarte bune. Întotdeauna mi-era teamă că ar putea să mă prindă cei care fac controale în cămine. Chiar şi aşa, m-aş încumeta şi anul ăsta să stau în cămin pentru că este mai ieftin decât o chirie", a precizat Maria.

Ce riscă vânzătorii de locuri în cămine

În total, cele şase universităţi clujene pun la dispoziţia studenţilor aproximativ 12.500 de locuri în cămine. "Avem 4.300 de locuri în căminele din Observator şi Mărăşti. Cazările încep din 27 septembrie, prioritari fiind studenţii din anul I. Avem camere modernizate şi nemodernizate. Cele moderne au grupul sanitar în cameră, iar oficiul este nou. Preţurile pentru un loc în cămin variază între 110 şi 155 de lei", a declarat Daniel Sîrb (foto), purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN)

"Este interzisă vânzarea locurilor din cămine, iar cei care sunt prinşi îşi pierd locul pe tot parcursul facultăţii", a precizat Sîrb. Aceleaşi măsuri sunt luate şi la UBB, care pune la dispoziţie 4.964 de locuri pentru studenţi în cămine, 216 pentru doctoranzi, 100 pentru sportivi şi 80 pentru cadre didactice. "Cei prinşi că îşi vând locul sunt daţi afară din cămin. Ei îşi pierd dreptul de a se caza în căminele universităţii. Noi o să facem controale în perioada cazărilor, dar şi în timpul anului universitar", a declarat Laura Irimieş, purtătorul de cuvânt al UBB.

Cristina PÎRVU, Adelina RĂDUCAN

 

 

 

Comenteaza