“Pietonala” de pe Piezişă, invadată de maşini. Din nou

“Pietonala” de pe Piezişă, invadată de maşini. Din nou
Cea mai populară stradă din lumea studenţească a Clujului este, în continuare, înţesată de maşini, deşi în 2008 a fost inaugurată ca pietonală chiar de Emil Boc, pe atunci primarul Clujului.
Deşi fiecare intrare pe faimoasa stradă a distracţiilor din Hasdeu are semne de circulaţie care indică accesul interzis, stâlpişori şi bariere, o plimbare pe “pietonala” dintre cămine este, în continuare, o adevărată aventură. S-au încercat multe soluţii pentru blocarea accesului cu maşina pe Piezişă, însă posesorii de automobile, fie că sunt studenţi, taximetrişti sau distribuitori de marfă, găsesc de fiecare dată soluţii.

Pe strada extrem de îngustă, unde nu încap două persoane pe trotuar, se perindă aproape încontinuu, în sus şi în jos, maşini care transportă marfă la barurile şi alimentarele din zonă, motociclete, scutere, taxiuri şi automobile cu numere din toate judeţele ţării. “Nici nu am ştiut că ar fi pietonală. Mereu mă tem că o să vină din spate o maşină care o să mă lovească atunci când trec pe aici. Am auzit că s-a întâmplat”, a declarat Monica, o studentă care locuieşte într-un cămin de “medicinişti” din zonă. “Din câte ştiu, strada Hasdeu e închisă circulaţiei autovehiculelor, având acces doar riveranii şi maşinile de aprovizionare... Probabil că stâlpii hidraulici sunt defecţi. Altfel, nu îmi explic de ce e plin de maşini pe stradă”, este de părere Andrei, student cazat în căminul 17.

Oficialii de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca au declarat că toţi stâlpişorii funcţionează şi “nu este nici o problemă din acest punct de vedere”. “Au acces pe pietonală doar maşinile riveranilor, însă şi ei au obligaţia să nu staţioneze pe stradă, ci să îşi lase automobilul în curte”, a precizat o reprezentantă a Biroului mass-media al instituţiei. Un echipaj al Poliţiei Comunitare s-a deplasat ieri după-amiază, potrivit aceleiaşi surse, să vadă care este situaţia pe Piezişă. “Cei care vor fi suprinşi cu maşina pe pietonală vor primi amenzi”, a mai spus reprezentanta municipalităţii clujene.

Stâlpişori distruşi


Statutul de pietonală al străzii Piezişă a devenit îndoielnic la câteva săptămâni de la inaugurare. Accesul maşinilor a fost interzis la acea vreme de către autorităţi în urma unei petiţii semnate de studenţii din Hasdeu. Totuşi, stâlpii de pe stradă au fost distruşi periodic, iar maşinile parcate peste tot îngreunau accesul celor de la salubritate şi al pompierilor. Ulterior, s-au montat camere de luat vederi şi stâlpişori retractabili dintr-un material special.


Comenteaza