Plimbare finalizată cu dosar, pentru un tânăr de 16 ani. A furat mașina părinților și a abandonat-o ca să scape de polițiști

Plimbare finalizată cu dosar, pentru un tânăr de 16 ani. A furat mașina părinților și a abandonat-o ca să scape de polițiști

Un tânăr din comuna clujeană Țaga este cercetat de polițiști, fiind acuzat de conducere fără permis și de furt în scop de folosință. 

Duminică noaptea, în jurul orei 01:10 polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un minor în vârstă de 16 ani, din comuna Țaga, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 109C, pe raza localității Fizeșu Gherlii, fără a deține permis de conducere.

"Cel în cauză nu a oprit la semnalele polițiștilor, ulterior abandonând autoturismul pe raza municipiului Gherla, fiind identificat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 00:00 tânărul de 16 ani a sustras autoturismul familiei, pe care l-a condus cu scopul de a se deplasa până în municipiul Gherla", precizează IPJ Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

loading...
Comenteaza