Ploaie de sancţiuni în cadrul acţiunii "Sărbători de Iarnă în Siguranţă". Cuantumul amenzilor

Ploaie de sancţiuni în cadrul acţiunii
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au dat sute de sancţiuni contravenţionale în cursul zilei de joi, în cadrul acţiunii „Sărbători de Iarnă în Siguranţă".

Astfel, în cursul zilei de joi poliţiştii de ordine publică, de la rutier şi de investigaţii criminale au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

În urma controalelor au fost constatate 19 infracţiuni judiciare, economice şi de altă natură, oamenii legii aplicând 181 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 50.000 de lei, dintre care 36 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/ 1991.

Pentru neregulile depistate în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 123 sancţiuni contravenţionale, dintre care 30 pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Ca măsură complementară, au fost reţinute 20 permise de conducere şi s-au retras trei certificate de înmatriculare.

În domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii economice, în perioada 4-10 decembrie au fost derulate activităţi specifice, fiind efectuate 175 de controale. Astfel, au fost verificate 111 societăţi comerciale şi 164 persoane fizice care desfăşoară activităţi de comerţ. 

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 101 sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 96.000 lei. De asemenea, au fost constatate 14 infracţiuni, dintre care 11 de evaziune fiscală. Totodată, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării produse în valoare de peste 7.000 lei. 

De asemenea, în perioada de referinţă în domeniul prevenirii şi combaterii furturilor de animale au fost efectuate 34 controale, fiind verificate 54 transporturi de animale. În acest sens, au fost aplicate 205 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 54.000 lei.

Comenteaza