Poliţia a ieşit la vânătoare de vitezomani

Poliţia a ieşit la vânătoare de vitezomani
Radarele au fost amplasate în cascadă pe principalele drumuri naţionale şi pe Autostrada Transilvania. Recordul: 126 km/h, fără permis de conducere.
Poliţia Rutieră a ieşit ieri în trafic, amplasând radare pe principalele artere circulate din judeţ. Acţiunea desfăşurată la nivel naţional a vizat în principal sancţionarea şoferilor care îşi uită piciorul pe pedala de acceleraţie.

În final, cele 18 echipaje de agenţi şi ofiţeri clujeni din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR), au aplicat 150 de sancţiuni şi au reţinut cinci permise. Trei dintre ele pentru viteză excesivă în zone cu restricţii sau în localităţi, iar alte două pentru depăşiri neregulamentare. Cel mai “curajos” şofer prins ieri în trafic de poliţiştii clujeni conducea pe DN 1, în direcţia Cluj-Turda, cu o viteză de 126 km/h, în zonă cu restricţie de viteză la 60 km/h. În plus, şoferul nu avea carnet de conducere. “I s-a întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice fără permis”, a declarat inspectorul principal Sorin Precup, purtător de cuvânt al SPR Cluj. Pe artera unde a fost prins vitezomanul existau trei radare amplasate în cascadă, pe ambele sensuri de mers. Un alt extremist în trafic a fost prins în oraşul Huedin: el circula prin localitatea tranzitată de drumul naţional cu 121 km/h.

Acţiunea poliţiei s-a desfăşurat între orele 10:00 şi 14:00, la ea participând întregul efectiv de cadre al SPR. “Dorim să acţionăm preventiv pentru reducerea numărului de accidente rutiere care au ca principală cauză viteza”, a explicat inspectorul Precup. Poliţia a mai amplasat radare pe Autostrada Transilvania, însă ieri, pe perioada controlului, magistrala a fost aproape goală. În plus, circulaţia liberă a fost condiţionată de mai multe maşini ale Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) care se aflau staţionate pe carosabil şi executau diverse măsuri de întreţinere pe toată lungimea tronsonului. Radarele au făcut însă victime pe DN1 C Cluj-Gherla şi DN1 F Cluj-Zalău.

Radare “invizibile”

Radarele de tipul Bee III, folosite ieri de poliţiştii rutieri, nu pot fi detectate cu antiradarul, au o capacitate de stocare a datelor de 80 GB, o rază de acţiune de 1,5 kilometri în ambele direcţii de mers şi nu permit ştergerea din memorie a înregistrărilor.

Comenteaza