Politicieni fără limită. De viteză. Încă un demnitar rămas fără permis

Politicieni fără limită. De viteză. Încă un demnitar rămas fără permis

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins conducând cu peste o sută de kilometri pe oră pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 70 kilometri pe oră.

Ministrul Muncii a primit o amendă de 1.305 lei şi poliţiştii i-au ridicat permisul de conducere pentru 90 de zile.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Iaşi au declarat că incidentul s-a produs recent, în afara localităţii Sârca.

Aici, ministrul Muncii, Marius Budăi, a fost prins conducând cu viteza de 140 de kilometri pe oră pe un drum cu limita de viteză de 70 de kilometri pe oră.

„A fost depistat conducând un autoturism în afara localităţii Sârca, cu o viteză de 140 de km pe oră pe sector de drum limitat la 70 de km pe oră. A fost sancţionat conform OUG 195 din 2002 cu amendă şi s-a dispus reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc.

Joi, Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a fost prins de poliţişti în timp ce conducea maşina în judeţul Argeş cu o viteză peste limita legală. Acesta a fost amendat şi a rămas fără permis pentru 90 de zile.

Surse judiciare au declarat că Darius Vâlcov a fost depistat de poliţiştii rutieri, în Albota, pe DN65, în timp ce conducea o viteză peste limita legală.

Sursele citate au arătat că Vâlcov conducea cu 116 kilometri pe oră, deşi limita pe drumul naţional este de 90 de kilometri pe oră.

Consilierul premierului a fost amendat cu 1.305 lei.

Comenteaza