Polițist, aflat într-o mașină cu numere false. Va fi investigat de colegii săi

Polițist, aflat într-o mașină cu numere false. Va fi investigat de colegii săi
| Foto: Facebook/ Poliția Capitalei

IPJ Arad investighează cazul unui polițist care, în timpul liber, s-ar fi aflat într-o mașină cu numere false şi neîmatriculată.

„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, în vederea stabilirii stării de fapt şi luării măsurilor legale”, a anunţat Poliţia Arad, „având în vedere prezenţa în calitate de pasager a unui poliţist, alături de şoferul austriac”.

Un cetăţean austriac a fost prins sâmbătă seara pe o stradă din Arad la volanul unie maşini neînmatriculate care avea montate numere false. Testarea bărbatului cu aparatul din dotare a indicat posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.

Bărbatul de 44 de ani a fost dus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice şi stabilirii cu exactitate a consumului substanţe interzise.

Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals.

Comenteaza