Polițist clujean, acuzat de furt

Polițist clujean, acuzat de furt

Un bărbat din Cluj-Napoca este cercetat pentru furt în formă continuată. Întrucât cel acuzat are calitatea de polițist, în paralel, se efectuează și o anchetă internă la IPJ Cluj.

Conform IPJ Cluj, luni, 2 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați de către reprezentantul legal al unei societăți comerciale situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, despre faptul că, în perioada 28/29 februarie, un bărbat ar fi sustras din magazinul societății două unelte electrice.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs fapta sesizată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

"Întrucât, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 45 de ani, are calitatea de polițist, în paralel, se efectuează și o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinarea a acestuia", precizează IPJ Cluj.

Comenteaza