Poliţiştii au înfruntat ameninţările şi au ieşit în stradă

Poliţiştii au înfruntat ameninţările şi au ieşit în stradă
Oficial, poliţia clujeană susţine că nu a primit reclamaţii de la cetăţeni că poliţiştii şi-ar fi neglijat ieri treaba, aşa cum au promis sindicaliştii săptămâna trecută.
Poliţiştii au spus că începând din 20 septembrie, timp de şapte zile, nu vor participa la audierile penale, nu vor da amenzi de circulaţie, ci doar avertismente şi nu vor prelua reclamaţiile cetăţenilor decât dacă sunt de maximă urgenţă. Reprezentanţii poliţiei afirmă însă că ieri instituţia a funcţionat normal.

Aproximativ 30 de poliţişti, ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Cluj, de la Ordine Publică, Poliţia Rutieră, Investigaţii Criminale sau de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog s-au solidarizat ieri cu sindicaliştii Cartel Alfa. În ciuda interdicţiei ministrului de Interne, Vasile Blaga, care a sugerat pe un ton ameninţător că poliţiştii care vor participa la protest vor fi sancţionaţi administrativ, mulţi dintre agenţii clujeni au venit la miting direct în uniformă, după ce ieşiseră din schimb. Printre revendicările poliţiştilor se numără renunţarea la diminuarea salarială cu 25%, renunţarea la planul de disponibilizare a poliţiştilor, includerea în noua Lege de salarizare a unui indice pentru agenţii de poliţie a căror categorie de risc este, actualmente, asimilată bibliotecarilor, modificarea statutului poliţistului, astfel încât să permită desfăşurarea de munci complementare, precum şi remedierea subfinanţării sistemului logistic al poliţiei. “Ne lipsesc din dotare, de la hârtie, pix, până la echipamente specifice serviciului de Ordine Publică. Eu, la 60 de ani, care este acum vârsta de pensionare, nu voi fi avansat decât tot în cadrul Ordinii Publice, dar ce voi mai putea face? Voi fi doar un bătrânel simpatic în uniformă”, a spus agentul principal Dan Puică, din cadrul secţiei 3 de Poliţie Cluj.

Cât despre ofiţerii judiciarişti, nemulţumirile acestora sunt legate de faptul că “în statutul poliţistului nu sunt decât obligaţii, nu şi drepturi speciale, aşa cum se susţine”. “Avem o lege specială, 281/2003, în care se stipulează că poliţiştii de la judiciar nu pot fi folosiţi în asigurarea ordinii publice, în caz de manifestaţii de stradă, spre exemplu. Nu se respectă acest lucru, eu într-o zi pot fi văzut în uniformă, la un miting, iar mâine trebuie să conving un martor într-un caz de omor. Cum mai am credibilitate?”, spune Sorin Suitoaru, ofiţer în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj. La protestul lucrătorilor MAI au participat şi membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (SCMDRR), ale căror doleanţe au vizat, în special, prevederile Legii pensiilor. “Cerem neaplicarea legii 119, este una discriminatorie pentru că nu se aplică tuturor, doar anumitor categorii”, a menţionat Sorin Berariu, preşedintele filialei clujene a SCMDRR, care numără aproximativ 300 de membri.


Sancţiuni în valoare de 14.000 de lei


Activitatea poliţiştilor clujeni se desfăşoară în condiţii normale, potrivit planificării zilnice, “iar întregul personal îşi exercită atribuţiile în conformitate cu prevederile legale”, a informat aseară Inspectoratul de Poliţie Judeţean. “Poliţiştii de ordine publică şi poliţie rutieră care au executat ieri serviciul în schimbul de dimineaţă au intervenit la 46 de solicitări primite de la cetăţeni, au constatat în flagrant trei infracţiuni şi au aplicat 95 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.140 lei”, conform sursei citate.
Comenteaza