Polițiștii au luat la control un complex studențesc din Cluj-Napoca. Aproximativ 500 de studenți, legitimați în câteva ore

Polițiștii au luat la control un complex studențesc din Cluj-Napoca. Aproximativ 500 de studenți, legitimați în câteva ore

Polițiștii clujeni au efectuat verificări în zona și incinta Complexului Studențesc Observator. Ca rezultat, aproximativ 500 de studenți au fost legitimați.

Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Pentru Centrul Universitar, cu sprijinul polițiștilor Secției 3 Poliție Cluj-Napoca au organizat, în data de 27 noiembrie, în intervalul orar 07.00 – 09.00, o acțiune pentru asigurarea unui nivel de siguranță corespunzător în mediul studențesc.

Astfel, polițiștii au efectuat verificări în zona și incinta Complexului Studențesc Observator, în vederea verificării respectării prevederilor legale, context în care au fost legitimați aproximativ 500 de studenți, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 500 de lei, conform IPJ Cluj.

“Acest tip de acțiuni implică și interacțiuni proactive cu comunitatea studențească pentru a identifica potențiale probleme pe parcursul anului universitar și pentru a furniza sfaturi utile, astfel încât aceștia să nu devină victime ale unor infracțiuni. În plus, colaborarea strânsă dintre polițiști și reprezentanții instituțiilor universitare consolidează un parteneriat de încredere”, a precizat sursa citată. 

Comenteaza