Polițiștii clujeni caută un tânăr de 22 de ani dispărut de acasă. A plecat în urmă cu mai bine de o săptămână și nu s-a mai întors
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 17:28
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii clujeni desfășoară căutări pentru depistarea unui tânăr de 22 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în data de 27 iulie, în jurul orei 12:10, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați că Balaj Ioan-Andrei, în vârstă de 22 de ani, a plecat în mod voluntar de la locuința sa din localitatea Nima, comuna Mintiu Gherlii, în 19 iulie, iar de atunci este de negăsit.
Tânărul are aproximativ 1,55 metri înălțime, cântărește în jur de 55 de kilograme, are părul șaten închis, ochii căprui și tenul închis.
La momentul dispariției, acesta purta o bluză de trening albastră, pantaloni tip blugi albaștri și pantofi sport albastru închis.
Polițiștii fac apel la cetățeni: orice persoană care deține informații ce ar putea contribui la găsirea tânărului este rugată să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze de urgență 112.











