Poliţiştii clujeni, implicaţi într-un proiect naţional destinat elevilor de clasa I

Poliţiştii clujeni, implicaţi într-un proiect naţional destinat elevilor de clasa I
Poliţiştii Biroului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj derulează activităţi de informare şi prevenire în unităţile de învăţământ din judeţ, în cadrul programului educaţional naţional "Şcoala Siguranţei TEDI".

Proiectul se desfăşoară pe parcursul semestrului I al anului curent, având drept scop informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative specifice vârstei lor.

"Beneficiarii sunt elevii din clasa I, ce se află la începutul unei etape importante a vieţii lor şi se confruntă cu noi provocări, fiind în situaţia de a lua primele decizii fără ajutorul părinţilor", a precizat IPJ Cluj.

În cadrul programului, poliţiştii clujeni desfăşoară activităţi educative care vizează siguranţa în drum spre şcoală, siguranţa în şcoală, acasă şi în vacanţă, fiind organizate în acest sens activităţi interactive, precum concursuri, sesiuni de lucru şi de instruire, aplicaţii practice, expoziţii şi vizite la sediul unor formaţiuni ale poliţiei. 

Comenteaza