Poliţiştii clujeni s-au pus pe verificat transportul de animale. Au confiscat 1,2 tone de carne de porc

Poliţiştii clujeni s-au pus pe verificat transportul de animale. Au confiscat 1,2 tone de carne de porc
Poliţiştii clujeni verifică transportul de animale în aceste zile, pentru a combate sacrificarea ilegală a mieilor. Numai azi, în câteva ore, poliţiştii şi specialişti de la Direcţia Sanitar Veterinară au verificat 405 maşini pentru transport de animale şi produse din carne, după ce au instituit 15 filtre pe drumurile din judeţ.

Poliţiştii au controlat 12 pieţe, 7 târguri şi 45 magazine care comercializează animale sacrificate şi subproduse din carne, pentru verificarea legalităţii funcţionării acestora, identificarea persoanelor care valorifică ilegal animale şi pentru depistarea cărnii provenite din sacrificări ilegale. Poliţiştii au dat 129 amenzi.

Una dintre acestea, de exemplu, a fost dată şoferului care transporta în Căpuşu Mare un număr de 12 carcase de porc pe podeaua autoutilitarei, fără a respecta condiţiile legale de manipulare a produselor din carne. Şoferul a fost amendat cu 6.000 de lei iar medicii DSVSA au dispus ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de aproximativ 1.200 kg carne de porc ce urmează să fie distrusă printr-o unitate specializată.

Comenteaza