Poliţiştii nu uită şi nici nu iartă. Au înteţit controalele

Poliţiştii nu uită şi nici nu iartă. Au înteţit controalele
Poliţiştii clujeni par dornici să-şi spele ruşinea cauzată de evadarea celor cinci deţinuţi la începutul anului, astfel că au înteţit acţiunile de control, motivând că ordinea şi siguranţa comunităţii reprezintă o prioritate.

În perioada 16 - 22 martie poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj au desfăşurat pe raza judeţului patru acţiuni, o percheziţie şi 242 de controale, precum şi 115 de filtre rutiere. Dintre aceste activităţi, 25 s-au organizat pe linie de ordine publică, 11 au vizat circulaţia rutieră, cinci s-au desfăşurat pe linie de investigaţii criminale, iar două au vizat combaterea delictelor economice.

"În cadrul controalelor au fost constatate 34 de infracţiuni, dintre care 31 de fapte au fost depistate în flagrant delict. Cele mai numeroase abateri înregistrate sunt de natură judiciară, economico-financiară şi la regimul circulaţiei. De asemenea, poliţiştii au identificat 31 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni. Dintre acestea, zece au fost reţinute pentru 24 de ore, iar faţă de trei dintre ele, instanţa competentă a luat măsura arestării preventive.
Totodată, au fost depistate patru persoane urmărite şi au fost puse în aplicare patru mandate de executare a pedepsei închisorii"
, au informat reprezentanţii IPJ Cluj.

În acelaşi timp s-a verificat activitatea a 96 de unităţi comerciale, precum şi respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor de către 152 de entităţi, iar poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pentru control, 888 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 1.625 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 151 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 1.417 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi pentru nerespectarea altor prevederi legale. Cele mai numeroase abateri rutiere au vizat nerespectarea limitei legale de viteză.

De asemenea, s-au reţinut 153 de permise de conducere, s-au retras 48 de certificate de înmatriculare şi s-au confiscat mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei.

Comenteaza