Poliţiştii vor fi judecaţi în libertate. Ar fi luat şpagă ca să şteargă amenzi. Vezi cine sunt FOTO / VIDEO

Poliţiştii vor fi judecaţi în libertate. Ar fi luat şpagă ca să şteargă amenzi. Vezi cine sunt  FOTO / VIDEO
Mai multe percheziţii au loc, în această dimineaţă, la locuinţele unor poliţişti din Cluj-Napoca suspectaţi că luau mită de la şoferi, afirmă surse judiciare. UPDATE Şase au fost reţinuţi de procurori, alţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate.

Acţiunea face parte dintr-o anchetă a Direcţiei Generale Anticorupţie care vizează mai mulţi poliţişti de la Serviciul Rutier al Poliţiei Cluj suspectaţi de fapte de corupţie, potrivit surselor citate.

La ora transmiterii acestei ştiri, percheziţiile la locuinţele poliţiştilor sunt în desfăşurare.

UPDATE


Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj efectuează în aceste momente percheziţii la Poliţia RUtieră şi la domiciliile a opt poliţişti de la Serviciul Rutier Drumuri Naţionale Cluj.

Cei opt poliţişti sunt suspectaţi de acte de corupţie, după ce mai mulţi ofiţeri ai DGA au făcut o anchetă sub acoperire. Ofiţerii DGA s-au dat drept şoferi în trafic şi, încălcând Codul Rutier, au cerut poliţiştilor să îi "ierte" de sancţiuni, contra unor sume de bani. "La acest moment se desfăşoară o anchetă, desfăşurată de DGA şi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj", a confirmat Luminiţa Boca, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

UPDATE 2 ora 10.50

O parte dintre poliţiştii suspectaţi de acte de corupţie au fost aduşi la Parchet pentru audieri. Aceştia nu au vrut să facă niciun comentariu pe baza acestei situaţii.

UPDATE 3 11.00

IPJ Cluj ia poziţie în acest caz: "nu vom tolera comportamentul lipsit de integritate". Vezi detalii

UPDATE 4 11. 19

Avocaţii Anatol Pânzaru şi Steluţa Cătăniciu îi asistă la audieri pe unii dintre poliţiştii aduşi de procurori la Parchet. Avocaţii nu au făcut deocamdată nicio declaraţie.

UPDATE 5 11.36

La audieri a fost adusă şi o poliţistă de la Centrul de Monitorizare a Traficului.

UPDATE 6 11.41

în urmă cu câteva clipe a fost adus la audieri un alt poliţist. Acesta nu a declarat nimic, avea o glugă pe cap pentru a-şi ascunde faţa.

UPDATE 7 11.52

Avocata Steluţa Cătăniciu a declarat că au fost aduşi la audieri şase poliţişti. Pentru doi dintre aceştia au fost emise deja mandate de reţinere. "Se face mare caz, dar e vorba de sume de 50 de lei, până la 50 de euro", a spus ea. În aceste momente, unul dintre poliţişti a fost scos de către ofiţerii DGA de la audieri. Audierile continuă la această oră la Parchet.

UPDATE 8 12.02

în aceste momente a mai fost un poliţist pentru audieri, al şaptelea.

UPDATE 9 12.03

Ofiţerii DGA au adus şi o pungă cu documente, sigilată, ridicate în urma percheziţiilor.

UPDATE 10 12.30

Potrivit unor surse judiciare, poliţiştilor le-au fost plasate în maşini microfoane şi aparatură de interceptare. Se pare că se vor emite mandate de reţinere pentru şase dintre aceştia.

Toţi cei audiaţi sunt subofiţeri în cadrul Serviciului Rutier, iar sumele pe care le-ar fi luat cu titlu de mită se învârt în jurul sumei de 100 de lei pentru fiecare contravenţie anulată.

Pe de altă parte, deşi au apărut informaţii că aceştia s-ar fi folosit de maşini - radar de generaţie mai veche în demersurile lor, de pe care imaginile contravenienţilor puteau fi şterse, potrivit surselor ziuadecj.ro, când le-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile, nu s-a făcut vorbire despre această metodă.

UPDATE 13.02

Comisarul - şef Florin Rusu, şeful biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Rutier Cluj, a declarat pentru ziuadecj.ro că el nu face obiectul acestei investigaţii şi că nici nu a fost audiat în acest caz. "Indicii şi suspiciuni au fost întotdeauna cu privire la anumii poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, însă de aici până la a face acuzaţii este cale lungă. Organele abilitate trebuie să dovedească acest lucru", a spus el.


Acesta nu a putut să dea mai multe relaţii, spunând că informaţiile vor fi date de purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Purdea.

UPDATE 14.05

UNul dintre agenţii aduşi de ofiţerii DGA a plecat în urmă cu câteva momente din sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, liber. Acesta vorbea la telefon şi nu a făcut declaraţii presei.

UPDATE 14.30

"Faptele pentru care sunt acuzaţi poliţiştii datează din 11 ianuarie", a declarat avocata Steluţa Cătăniciu. Cercetările au fost derulate în primele două luni ale anului 2012. Poliţiştii audiaţi la Parchet lucrează pe maşini dotate cu aparate radar.

UPDATE 15.15

Audierile la Parchet s-au încheiat. Au fost emise şase mandate de reţinere. Doi dintre poliţişti sunt cercetaţi în stare de libertate. Mâine dimineaţă cei şase poliţişti urmează să fie aduşi la Tribunalul Cluj, cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE 15.20

Procurorul Luminiţa Boca, cea care a efectuat audierile, a confirmat că este vorba despre şase poliţişti pentru care s-au emis mandate de reţinere iar alţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate. Toţi sunt acuzaţi de luare de mită, urmând ca mâine să fie aduşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

UPDATE 18.10

Cine sunt poliţiştii acuzaţi de procurori că ar fi luat mită în schimbul anulării amenzilor:

Dan Alb -agent şef adjunct
Cătălin Lupaş - agent
Ioan Mureşan -agent
Radu Mureşan - agent
Tudor Mânzat -agent principal
Adrian Sucală - agent
Victor Soran - funcţionar în cadrul Serviviului Rutier
Rareş Todoruţ -agent

UPDATE 19.00

Cei şase au fost aduşi la Tribunalul Cluj, unde vor fi prezentaţi judecătorului cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

UPDATE 20.20

În aceste momente, cei şase acuzaţi sunt audiaţi individual, pentru a nu asculta declaraţiile celorlalţi.

Potrivit unor surse judiciare, în decembrie 2011 s-a emis un mandat de interceptare, iar cercetările au pornit în urma a cinci sesizări făcute de către şoferi clujeni. Prima sesizare a fost făcută în luna octombrie.

"În cazul clientului meu este vorba despre o sumă totală de 400 de lei", a declarat avocatul Anatol Pânzaru, care îl reprezintă pe Adrian Sucală.

Pe de altă parte, avocatul Steluţa Cătăniciu, care îl reprezintă pe Dan Alb, a spus că în cazul clientului său suma nu se ridică la nici 400 de lei, fiind vorba de 250 de lei. Dan Alb este tatăl a doi copii, iar soţia este asistentă medicală.

UPDATE 20.40

Potrivit unor surse judiciare, în acest dosar se fac acte premergătoare faţă de un ofiţer din cadrul serviciului rutier.

UPDATE 09.00

Audierile au durat până la 4 diineaţa. Cei şase poliţişti vor fi judecaţi în libertate, dar au primit interdicţia de a părăsi localitatea în următoarele 30 de zile.

Rămâneţi pe ziuadecj.ro pentru toate amănuntele şi derularea evenimentelor.

Comenteaza