Poliţiştilor li s-a pus pata pe şoferii indisciplinaţi: amenzi de peste 32.000 de lei

Poliţiştilor li s-a pus pata pe şoferii indisciplinaţi: amenzi de peste 32.000 de lei
Poliţiştii locali au aplicat în acest sfârşit de săptămână peste 150 de amenzi şoferilor ce au încălcat normele de circulaţie.

Date în urma unei ample acţiuni de control desfăşurate în Piaţa Gării, în zona Autogării Beta, pe strada Tăietura Turcului, în zona intersecţiei „7 străzi", în zona Podului Garibaldi şi a Operei Maghiare şi pe strada Splaiul Independenţei, sancţiunile contravenţionale, în număr total de 162, au însumat 32.400 de lei.

Cele mai multe au fost aplicate pentru parcări/ staţionări neregulamentare în sensuri giratorii, alveolele mijloacelor de transport în comun şi trotuare. Şoferii indisciplinaţi s-au ales şi cu 70 de puncte de penalizare.

Poliţiştii locali au mai identificat şi sancţionat persoane fizice şi juridice pentru nereguli precum practicarea cerşetoriei, tulburarea liniştii şi ordinii publice, funcţionarea unor agenţi economici fără deţinerea acordului de funcţionare, lipsa măsurilor pentru asigurarea igienei şi salubrităţii şi amplasarea ilegală a unor mijloace publicitare.

 

Comenteaza