Poliţistul-grevist, într-un nou protest

Poliţistul-grevist, într-un nou protest
Poliţistul care a protestat prin greva foamei în luna martie împotriva abuzurilor de care-i acuza pe superiorii săi reclamă din nou că i s-ar fi retras dreptul de a purta pistol după ce s-a transferat într-o altă structură a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Fost angajat al Secţiei 1 de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, agentul Sever Legian este de azi poliţist la Transporturi Feroviare (TF).

"Cum să mă duc la lucru fără pistol? În statut scrie clar că în cazul unui transfer poliţistul se mută cu toate materialele", susţine Legian Sever. Pe de altă parte, reprezentanţii IPJ arată că lui Legian i-a fost aprobat transferul la TF, dar, fiind vorba de o structură distinctă care
nu se subordonează inspectoratului, fostul lucrător trebuie să predea toate efectele care i-au fost repartizate la încadrare. "Armele se află în patrimoniul IPJ. Cei de la TF au o altă gestiune", a precizat inspectorul Gina Pop, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Comenteaza