Poluare cu fosfor, substanţe organice şi azot la Suatu
- Scris de Mihai Prodan
- 10 Sep 2012, 22:36
- Eveniment
- Ascultă știrea

Decizia a fost luată în urma rezultatelor probelor de apă recoltate din pârâul Suatu - în amonte şi aval de staţia de epurare a companiei - şi a unei probe de apă uzată evacuate de staţia de epurare. Analiza a ondus la rezultate care indică depăşiri ale concentraţiei maxime admisibile de 171 de ori pentru fosfor, de 38 de ori pentru substanţe organice şi de 2,5 ori pentru azotul amoniacal. Din cauza deversărilor calitatea apei din pârâul Suatu a fost degradată de la clasa a III-a la a V-a pentru fosfor, şi de la a II-a la a V-a pentru substanţe organice. A&A Work Fish nu este la prima abatere, deversând în pârâul Suatu apele tehnologice încărcate cu resturi provenite de la curăţarea peştilor, crustaceelor şi moluştelor.
"Este regretabil faptul că pentru unii agenţi economici dezvoltarea propriei afaceri primează în defavoarea protecţiei mediului", arată conducerea ARPM.