Portret de martir: şi-a lăsat fiicele fără tată pentru libertatea ţării

Aurel Merca, decedat la Revoluţie, muncea ore suplimentare şi făcea comerţ pe sub mână pentru familia lui, care acum îşi cere drepturile de la stat.

Fiica cea mare şi soţia martirului Aurel Merca au realizat pentru ZIUA de CLUJ portretul bărbatului care şi-a dat viaţa la 32 de ani în Piaţa Libertăţii din Cluj. Fiica cea mică nu şi-l poate aminti deoarece avea un an şi jumătate când a murit împuşcat la Revoluţie. Soţia, Ana Merca, îl descrie drept un om muncitor peste măsură, singurul motiv pentru care se mai supăra pe el. Fiica, Adriana Merca, de 28 de ani, îşi aminteşte că-l vedea puţin seara, dar că dimineaţa găsea dulciuri sub pernă puse de tatăl ei.

Cuvântul preponderent în caracterizarea lui Aurel Merca este “muncitor”. Soţia sa povesteşte că a lucrat la societatea Sanex pe stivuitor, unde stătea ore suplimentare. După naşterea celor două fiice, bărbatul i-a zis soţiei să renunţe la serviciu şi să stea cu fetele acasă, căci nu era mulţumit de condiţiile de la grădiniţă. “A zis că nu mai suportă să luăm fetele în halul ăla de la grădiniţă. A trebuit să o ducem la spital pe Adriana şi, după ce am scos-o de acolo, soţul mi-a zis: «Nevastă, tu nu mai mergi la lucru şi creşti fetele!». Stătea el la lucru până la 6, 7 seara, făcea ore suplimentare. Încă o fost luat la întrebări că de ce o luat aşa salar, dar l-a luat pe merit. Câteodată mă mai certam cu el că muncea prea mult şi nu voiam să ajungă în mormânt. Dacă putea, şi noaptea stătea acolo, numai să vină banii. A fost un soţ ideal”, rememorează Ana Merca

Pe lângă munca pe stivuitor, Aurel Merca îşi făcea timp şi pentru comerţ cu diverse produse care se găseau greu în acele vremuri. “Era un om descurcăreţ. Aducea pentru casă foarte multe. Soţul meu, pe vremea lui Ceauşescu, mai lua de la polonezi ţigări, mai făcea şi câte o afacere. Era bine văzut, descurcăreţ şi cunoscut în oraş”, povesteşte soţia martirului. Doar fiica cea mare, Adriana, îşi aduce aminte de tatăl ei în viaţă. Sora ei, Cosmina, cu cinci ani şi jumătate mai mică, îl ştie doar din poze şi poveşti.

“Îmi aduc aminte că venea seara de la lucru. Nu apucam să-l văd foarte mult, dar îmi lăsa dulciuri sub pernă şi dimineaţa când mă trezeam le găseam acolo.”, spune Adriana Merca. “Veneau polonezi şi lua de la maşini, de la tren. Foarte greu obţineai, dar el pentru fete făcea orice. Le aducea Pepsi, că se mai dădea pe la restaurante, se descurca. Şi îi ziceam: iar ai venit cu sticlele în mână să te vadă toţi copiii, că alţii duc dorul de aşa ceva”, povesteşte Ana Merca, în vârstă de 49 de ani. Înainte de a muri, Aurel Merca a cumpărat pentru familie un porc şi jumătate. “Nu uit cât trăiesc eu. L-am întrebat de ce a luat atât şi el mi-a răspuns: «Lasă, să avem!»”, îşi aduce aminte soţia. Până la Revoluţie, Merca strânsese într-o valiză circa 240.000 de lei, bani cu care familia s-a întreţinut mult timp după moartea lui, mai ales că Ana Merca nu a putut lucra trei ani din cauza şocului morţii lui.

După spusele Anei Merca, soţul ei era un spirit revoluţionar. “El era un om foarte hotărât şi anti-comunist. Când asculta la radio Europa Liberă nu mai puteam vorbi cu el, aşa era de nervos. El mi-a zis în seara de 20 decembrie, după ce a văzut la televizor de la Timişoara, că dacă începe Revoluţia la Cluj merge şi el, dar nu am vrut să-l cred. Am zis: «Măi, Aurel, lasă, că avem doi copii!». A ieşit de la lucru şi direct la hotelul Continental s-a dus cu manifestanţii. Dacă venea acasă, eu nu-l mai lăsam să meargă. Ghinionul a fost că o mers direct”, spune femeia.

Aceasta n-a ştiut în 21 decembrie 1989 că-i murise soţul. “Numai am văzut că nu vine. A doua zi m-am dus cu mama mea în Dâmbul Rotund, unde erau fetele. M-am întâlnit cu o cunoştinţă care mi-a zis: «Ani, du-te măcar tu, să fii acasă», dar eu atunci nu am realizat. Aşa m-am speriat acolo la Continental, şi creieri erau pe un ziar, nu uit cât trăiesc eu. Eu nu mi-am dat seama că mama plânge că o înţeles ce o zis cunoştinţa aia. Numa’ a doua zi am aflat că soţul meu e la morgă. Acolo i-au furat lanţul de aur de la gât şi verigheta”, povesteşte cu lacrimi în ochi femeia. Aceasta spune că Aurel Merca era un om neînfricat: “A avut două accidente de muncă, într-unul şi-a pierdut un deget. A zis că pentru el îi floare la ureche”. Merca a fost împuşcat sub braţ, glonţul ajungând până la inimă.

Îşi serba ziua de naştere deodată cu dictatorul

Aurel Merca era născut în 26 ianuarie, în aceeaşi zi în care îşi sărbătorea onomastica dictatorul Nicolae Ceauşescu, împotriva căruia a luptat clujeanul până şi-a dat viaţa. “Chiar ne amuzam când era ziua lui şi îi ziceam să meargă să sărbătorească acolo cu Ceauşescu, cu mare fast”, îşi aminteşte Ana Merca. Aceasta avea 19 ani când şi-a cunoscut soţul, care i-a fost alături timp de 10 ani. Acum, femeia şi-a pierdut orice speranţă că vinovaţii pentru moartea lui Aurel Merca vor fi pedepsiţi. “Nu o să aflăm adevărul niciodată. Deja sunt 21 de ani, înapoi nu-i mai putem aduce”, spune femeia.

Vecini cu Boc

Pentru a-şi cere drepturile, Ana Merca a fost în audienţă la ambii foşti primari, Gheorghe Funar şi Emil Boc. Ultimul locuieşte cu un etaj mai sus de familia Merca. “Şi Boc mi-a zis la fel: doamna Merca, mai aveţi răbdare. Aşa, este cumsecade şi vorbăreţ, şi doamna Boc, la fel. Toată lumea crede că dacă eu sunt vecină cu el am multul şi pământul şi asta mă deranjează. Eu vă spun că nici nu l-am pistonat... poate dacă eram o femeie care toată ziua când îl vedeam că cobora pe scară să fiu tot pe el: domnul Boc, nu-mi mai rezolvaţi? Eu i-am zis o dată, de două ori. Am văzut că numai de gură şi nu i-am mai zis nimic”, spune, dezamăgită, soţia martirului de la Revoluţie. Femeia nu înţelege de ce statul a dat spaţii mai întâi răniţilor de la Revoluţie, şi nu văduvelor care au rămas cu copii de crescut. “Răniţii şi-au revenit şi pot să muncească, dar eu am rămas fără soţ, fără sprijinul familiei”, se revoltă Ana Merca.

“Ţara asta nu a meritat atâţia morţi”

Familia lui Merca primeşte o pensie de urmaş de 1.650 de lei. Pe lângă aceşti bani, nu au primit nimic. “În fiecare an ni se tot promite, dar nu am primit nimic, deşi ar trebui să avem 500 de metri pătraţi de teren sau o locuinţă”, spune Adriana Merca. “Când mă duc să-mi cer drepturile, mi se răspunde că se rezolvă, se rezolvă. Trece timpul şi nimic. Poate când n-o să mai fiu, dar măcar o locuinţă la fiice... Dacă tot o murit taică-său, să beneficieze de drepturile pe care le au“, spune mama fetei. “Ţara asta nu a meritat atâţia morţi la Revoluţie”, o completează cea de-a doua fiică, Cosmina Merca.