Poştaşii vor ieşi în stradă pentru a-şi cere drepturile VIDEO

Poştaşii vor ieşi în stradă pentru a-şi cere drepturile VIDEO
Aproximativ 200 de sindicalişti clujeni vor picheta vineri sediul prefecturii în semn de protest faţă de concedierile anunţate de conducerea instituţiei, dar şi faţă de desfiinţarea mai multor subunităţi din judeţ. Acţiuni similare vor avea loc în Maramureş şi Satu Mare, după ce ieri sindicaliştii au pichetat sediul central al Poştei.

În încercarea de a micşora cheltuielile, compania Poşta Română a redus la sfârşitul anului trecut programul de lucru al angajaţilor de la şase la patru zile pe săptămână. Luna trecută a mers chiar mai departe: a anunţat concedierea a peste 600 de angajaţi, dar şi desfiinţarea a 5.700 de subunităţi poştale din întreaga ţară. La Cluj ar urma să îşi piardă locul de muncă 25 de persoane.

În semn de protest, aproximativ 200 de angajaţii poştei vor picheta vineri prefectura Cluj şi îi vor înmâna prefectului Florin Stamatian o listă cu revendicări. Sindicaliştii speră să aibă o întâlnire şi cu parlamentarii clujeni.

Ieri, poştaşii au pichetat sediul central al Poştei şi au obţinut promisiunea că revendicările lor vor fi rezolvate.

"Conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a luat, încă de săptămâna trecută, decizia ca, din luna aprilie anul curent, cele două zile libere neplătite ale angajaţilor să se reducă la una singură, urmând ca, cel mai probabil din luna iunie, să se revină la programul de lucru normal şi la nivelul de salarizare de 100% şi acordarea tichetelor de masă aferente", au precizat într-un comunicat reprezentaţii Poştei.

Sindicaliştii clujeni nu au încredere în promisiunile conducerii şi sunt decişi să continue acţiunile de protest. Pichete similare vor avea loc vineri în Maramureş şi Satu Mare.

Reporter: Cosmin Oanţă
Imagini: Cristi Rus

Comenteaza